0.3 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăPoliticăSenatorii au votat pentru limitarea exploatării fondului forestier de pe raza judeţului...

Senatorii au votat pentru limitarea exploatării fondului forestier de pe raza judeţului Ilfov

Senatorii au adoptat, luni, un proiect legislativ iniţiat de parlamentari USR, susţinut de PNL şi neafiliaţi, care vizează completarea Legii nr. 46/2008 privind Codul silvic pentru limitarea exploatării fondului forestier de pe raza judeţului Ilfov „strict” la acele tipuri de tăieri care au rolul de a asigura corecta gestionare a pădurilor, în scopul conservării acestora, potrivit agerpres.ro.

Potrivit proiectului, încălcarea acestei norme constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi confiscarea mijloacelor de transport şi a bunurilor folosite la săvârşirea infracţiunii. Totodată, este incriminată tentativa. Suplimentar, se propune instituirea confiscării, ca măsură de siguranţă cu privire la mijloacele de transport, precum şi la bunurile folosite în vederea săvârşirii infracţiunilor. Titularii dreptului de proprietate privată asupra pădurilor de pe raza judeţului Ilfov vor fi compensaţi, la cerere, pentru beneficiul economic nerealizat ca urmare a instituirii măsurilor de corecţie.

Senatorii au adoptat un proiect pentru limitarea exploatării fondului silvic în Ilfov, fiind permise acele tipuri de tăieri care au rolul de a asigura corecta gestionare a pădurilor

„Pentru pădurile de pe raza teritorială a unităţii administrativ-teritoriale Ilfov sunt permise doar tăierile în scop de reconstrucţie ecologică şi doar în cazurile în care existenţa tipului fundamental de pădure e pusă în pericol de lucrări anterioare care au destructurat arboretele sau de extinderea unor specii care le elimină pe cele principale locale, în baza unor studii de specialitate, cu menţinerea compoziţiei specifice tipului natural fundamental de pădure. În cazuri strict justificate, se poate proceda la recoltarea arborilor care creează o stare de pericol pentru siguranţa utilizatorilor pădurii. În acest sens, se limitează exploatarea fondului forestier de pe raza judeţului Ilfov, „strict” la acele tipuri de tăieri care au rolul de a asigura corecta gestionare a pădurilor din judeţ, în scopul conservării acestora”, prevede norma introdusă în Codul silvic.

Iniţiatorii precizează în Expunerea de motive că, potrivit răspunsului primit la întrebarea parlamentară adresată ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, fondul forestier aferent judeţului Ilfov totalizează o suprafaţă de 26.037 ha şi este situat pe amplasamentul a 48 de unităţi administrativ-teritoriale. Cu privire la natura proprietăţii suprafeţei menţionate de fond forestier amplasată pe raza judeţului, aceasta este deţinută de statul român în suprafaţă de 22.002 ha şi de proprietari privaţi în suprafaţă de 4.035 ha.

Senatul este prima Cameră legislativă sesizată în acest caz în care senatorii au votat pentru limitarea exploatării forestiere în Ilfov.

Restanțele la plata pazei pădurilor depășesc un milion de lei într-un singur județ

Paza pădurilor este o activitate necesară dar din ce în ce mai dificilă. Restanțele la plata pazei pădurilor depășesc un milion de lei într-un singur județ. Așa se explică și mai bine de ce, în România, hoții de lemne sunt greu de prins.

Județul Dolj este cel unde restanța la plata serviciilor de pază a pădurilor depășește un milion de lei. Ca răspuns la întrebarea adresată de “România liberă”, Garda Forestieră ne-a confirmat situația.

Iată răspunsul:

“Suma totală nedecontată până la data de 20 decembrie 2021 pentru plata serviciilor de paza suprafețelor de fond forestier de până la 30 de hectare deținute de persoane fizice sau juridice în județul Dolj este de 1.004.867,52 lei. Întreaga sumă este aferentă trimestrului al III-lea al anului 2021”.

Din județul Dolj am primit semnale că fenomenul distrugerii pădurilor este tot mai alarmant. Sunt mai multe instituții de stat care ar trebui să acționeze pentru a ocroti pădurea – Garda Forestieră, Agenția de Protecția Mediului, Garda de Mediu. Deasupra acestora se află Ministerul Mediului. De altfel, întrebările noastre au fost trimise inițial la Ministerul Mediului. Dar Ministerul a preferat să paseze răspunderea (cel puțin aceea de a răspunde la întrebări) către mai multe instituții din subordine.

Paza pădurilor ar trebui realizată de Ocoalele Silvice, unele de stat, altele private. Surse din teritoriu ne semnalau, la începutul lui decembrie, că unele Ocoale Silvice nu şi-au mai primit banii pe această activitate de mai bine de zece luni. Întrucât răspunsul pe care l-am primit de la Garda Forestieră poartă data de 20 decembrie, se poate presupune că, poate, în ultimele două săptămâni, s-au mai plătit ceva restanțe. Astfel că acum restanțele cele mai vechi ar fi doar din trimestrul al III-lea, adică de cel mult cinci luni.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...
Ultima oră
Pe aceeași temă