Potrivit unor surse judiciare, senatorul nu a acordat prioritate de trecere unor autospeciale de poliţie şi pompieri, care circulau regulamentar, într-un sens giratoriu din oraş.
Autospecialele MAI se aflau în misiune şi circulau regulamentar, având în funcţiune semnalele acustice şi luminoase.
Incidentul a fost confirmat de purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, care a precizat că şoferul vehiculului care nu a acordat prioritate a fost sancţionat contravenţional, conform OUG 195/2002, cu suma de 580 lei, pentru neacordare de prioritate, dar a primit şi un avertisment, neavând permisul de conducere asupra sa.
De asemenea, faţă de parlamentar s-a luat măsura suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 zile.