1.8 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaȘeful AIEA despre situația de la Zaporojie: "Ne apropiem periculos de un...

Șeful AIEA despre situația de la Zaporojie: „Ne apropiem periculos de un accident nuclear”

„Ne apropiem periculos de un accident nuclear” la Zaporojie, a avertizat luni şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, denunţând recentele atacuri asupra centralei nucleare ucrainene, scrie AFP, potrivit agerpres.ro.

Centrala nucleară ucraineană din Zaporojie, ocupată din martie 2022 de Rusia în sudul Ucrainei, a suferit o serie de atacuri cu drone începând cu 7 aprilie, Moscova şi Kievul învinuindu-se reciproc.

„Aceste atacuri necugetate”, primele din noiembrie 2022 care vizează direct cea mai mare centrală electrică din Europa, „trebuie să înceteze imediat”, a pledat Rafael Grossi în cursul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU dedicată acestei probleme.

„Deşi, din fericire, nu au provocat de această dată niciun incident radiologic, au crescut foarte mult riscul la centrala Zaporojie, unde siguranţa nucleară este deja compromisă”, a adăugat directorul general al agenţiei ONU, care are experţi la faţa locului.

Ele constituie, de asemenea, un „precedent periculos, ajungând cu succes la structura de izolare a unui reactor”, a mai spus el.

„Doi ani de război afectează serios siguranţa centralei nucleare Zaporojie. Fiecare dintre cei şapte piloni ai AIEA de securitate şi siguranţă nucleară au fost compromişi. Nu putem sta şi să nu facem nimic aşteptând ca o ultimă greutate să încline balanţa aflată într-un echilibru instabil”, a subliniat Rafael Grossi.

„Ne apropiem periculos de un accident nuclear”, a insistat el, cerând ca o „aruncare de zaruri să nu decidă ce se va întâmpla mâine”.

Chiar dacă cele şase reactoare ale centralei sunt oprite, „pericolele potenţiale ale unui accident nuclear major rămân foarte reale”, a ţinut să reamintească şeful AIEA.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Doar 35% dintre americani au încredere în sistemul judiciar al SUA

Noul sondaj Gallup confirmă că americanii înțeleg pe deplin că instanțele antidemocratice au atins în mod inexplicabil această supremație Lipsa de încredere a americanilor în...

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, sfidează protestatarii indignați de prăbușirea acoperișului unei gări

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că nu va ceda în faţa protestelor care durează de mai bine de o lună în urma...

Franța adaugă la rețea, primul reactor nuclear din ultimii 25 de ani

Reactorul sub presiune Flamanville 3 este cel mai mare din Franța, cu 1,6 gigawați și unul dintre cele mai mari din lume Franța a conectat...
Ultima oră
Pe aceeași temă