7.8 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSportFormula 1Sebastian Vettel și-a anunțat retragerea din Formula 1

Sebastian Vettel și-a anunțat retragerea din Formula 1

Sebastian Vettel, cvadruplu campion mondial, și-a anunțat retragerea din Formula 1, se la finalul acestui sezon, a transmis joi pilotul german, citat de agenţia DPA.

În vârstă de 35 de ani, Sebastian Vettel a cucerit de patru ori consecutiv titlul mondial în Marele Circ, sub culorile echipei Red Bull, între 2010 şi 2013. El nu a mai reuşit însă aceleaşi performanţe sub culorile lui Ferrari, pentru care a concurat între 2015 şi 2020.

Aston Martin, echipă cu care se află sub contract din 2021, spera să-l convingă pe pilotul german să semneze un nou acord, însă Vettel este hotărât să se oprească la finalul acestui sezon.

„Decizia de a mă retrage a fost una dificil de luat pentru mine şi am petrecut mult timp gândindu-mă la acest lucru”, a declarat Sebastian Vettel, joi, la Budapesta, înaintea Marelui Premiu al Ungariei din acest weekend.

„La sfârşitul anului vreau să-mi acord ceva mai mult timp pentru a reflecta la ceea ce voi face în continuare”, a mai adăugat campionul german, potrivit observatornews.ro.

Sebastian Vettel și-a anunțat retragerea din Formula 1, explicând motivele acestui gest care i-a surprins pe mulți

Anunţul oficial a fost făcut chiar de către sportiv pe contul său de Instagram.

”Probabil că ar trebui să încep cu o listă lungă de oameni cărora le mulțumesc, dar cred că e mai important să explic motivele din spatele acestei decizii. Iubesc acest sport, a fost în centrul vieții mele de când mă știu. Dar așa cum e viața de pe circuit, așa mai e o viață și în afara acestuia. Să fiu pilot nu este singura mea identitate”, a fost mesajul transmis de Vettel, pe rețelele sociale.

Sebastian Vettel a obţinut 53 de victorii şi a urcat de 122 de ori pe podium în 289 de Mari Premii de Formula 1 disputate pe parcursul carierei sale. El este devansat doar de britanicul Lewis Hamilton (103 victorii) şi de compatriotul său Michael Schumacher (91) în ierarhia all-time a piloţilor cu cele mai multe victorii în Campionatul Mondial.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Soluții Eficiente pentru Managementul Deșeurilor

Într-o lume care acordă o importanță din ce în ce mai mare sustenabilității și curățeniei, alegerea corectă a coșurilor de gunoi și a pubelelor...

Creștere semnificativă a înmatriculărilor auto noi în România și UE: Țara noastră avansează pe piața de hibride

În primele zece luni ale anului 2024, România a înregistrat o creștere de 5,4% a înmatriculărilor de autoturisme noi față de aceeași perioadă a...

SUA și-ar putea redeschide joi ambasada de la Kiev

Statele Unite se aşteaptă ca ambasada americană la Kiev să revină la operaţiunile normale joi după o alertă de securitate, le-a declarat miercuri reporterilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă