8.5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăEconomieAutoModificări de la Bruxelles. Se schimbă permisele de conducere

Modificări de la Bruxelles. Se schimbă permisele de conducere

Permisele auto vor fi și în format digital. Modificarea de la Bruxelles, în contextul în care sunt tot mai multe accidente rutiere pe drumurile din Uniunea Europeană, soldate cu decese. În acest context, executivul comunitar vrea să schimbe strategia și să fie cât mai puține accidente. Desigur, nu doar digitalizarea va contribui la această luptă, ci și un acces mai bun al șoferilor la informații.

Potrivit Comisiei Europene (CE), noile norme vor îmbunătăţi siguranţa pentru toţi participanţii la trafic şi vor ajuta UE să îşi realizeze „Viziunea zero” – fără decese pe drumurile din UE până în 2050. Ele vor pregăti mai bine conducătorii auto pentru vehiculele cu emisii zero şi pentru conducerea pe drumurile urbane, alături de un număr tot mai mare de biciclete şi vehicule cu două roţi, precum şi de pietoni. Acestea vor permite, de asemenea, tinerilor conducători auto să dobândească experienţă prin intermediul unui sistem de conducere acompaniată – începând cu vârsta de 17 ani, tinerii vor putea învăţa să conducă şi vor putea obţine un permis de conducere.

Cei care au împlinit vârsta de 17 ani vor putea să conducă singuri după împlinirea vârstei de 18 ani şi să lucreze ca şoferi profesionişti de îndată ce un anumit loc de muncă permite acest lucru. Acest lucru va contribui la abordarea penuriei actuale de conducători auto.

Un obiectiv-cheie al noilor norme va fi îmbunătăţirea siguranţei rutiere, prin măsuri care includ: o perioadă de probă de cel puţin doi ani pentru conducătorii auto începători după trecerea testului şi o normă de toleranţă zero pentru conducerea sub influenţa alcoolului. Acest lucru este esenţial deoarece, chiar dacă şoferii tineri reprezintă doar 8% din totalul conducătorilor auto, 2 din 5 coliziuni mortale implică un conducător auto sau un motociclist cu vârsta sub 30 de ani”, afirmă comunicatul remis presei de comisia condusă de Ursula von der Leyen.

O altă inovație vizează îmbunătățirii aptitudinilor din punct de vedere medical, luând în considerare progresele înregistrate în tratamentul medical pentru boli precum diabetul. Conducătorii auto vor fi, de asemenea, încurajaţi să îşi actualizeze aptitudinile şi cunoştinţele de conducere pentru a ţine pasul cu evoluţiile tehnologice.

Cum va funcționa certificatul de conducere digital propus de UE

Pentru a simplifica recunoaşterea permiselor de conducere între statele membre, Comisia propune introducerea unui permis de conducere digital, în premieră mondială.

Potrivit Comisie Europene, înlocuirea, reînnoirea sau preschimbarea unui permis de conducere vor fi mult mai uşoare, deoarece toate procedurile vor fi online. În aceeaşi ordine de idei, pentru cetăţenii din ţări din afara UE cu standarde comparabile de siguranţă rutieră va fi mai uşor să îşi schimbe permisul de conducere cu unul UE.

Normele de testare actualizate vor ţine seama de tranziţia către vehicule cu emisii zero. Acestea vor evalua, de exemplu, cunoştinţele şi competenţele legate de sistemele avansate de asistenţă la conducere şi de alte tehnologii automatizate.

Şoferii începători vor fi, de asemenea, informaţi cu privire la modul în care stilul lor de conducere are un impact asupra emisiilor lor – de exemplu, momentul schimbării treptelor de viteză.

În cele din urmă, masa permisă a unui vehicul din categoria B va fi ajustată pentru vehiculele alimentate cu combustibili alternativi, deoarece vehiculele cu emisii zero care funcţionează pe bază de baterii pot fi mai grele.

Comisia propune și consolidarea rolului punctelor de contact naţionale consacrate, astfel încât acestea să poată coopera mai bine cu autorităţile de aplicare a legii implicate în cercetarea infracţiunilor.

Legea actuală acoperă unele dintre cele mai frecvente şi mai flagrante infracţiuni, cum ar fi excesul de viteză şi conducerea sub influenţa alcoolului.

Comisia propune extinderea domeniului de aplicare al infracţiunilor rutiere la nemenţinerea unei distanţe suficiente în raport cu vehiculul din faţă, depăşirea periculoasă, parcarea periculoasă, traversarea uneia sau mai multor linii albe continue, conducerea pe sens interzis, nerespectarea normelor privind utilizarea coridoarelor de urgenţă şi utilizarea unui vehicul supraîncărcat.

Un portal informatic dedicat le va oferi cetăţenilor acces uşor la informaţii privind normele de siguranţă rutieră în vigoare în fiecare stat membru şi, în timp, le va permite să plătească eventualele amenzi în mod direct.

În România, conform datelor IGPR, principalele cauze ale accidentelor rutiere sunt: indisciplina pietonilor, nerespectarea regimului legal de viteză, neacordarea priorității de trecere pietonilor, abaterile săvârșite de bicicliști, neacordarea prioritășii de trecere vehiculelor.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Rezidențiat 2024: Peste 10.000 de candidați, în cursa pentru un viitor în medicină

Locurile și posturile scoase la concurs vizează specializări esențiale, cu accent pe deficitul de personal din anumite arii Peste 10.000 de absolvenți de medicină, medicină...

Sporuri și zile de repaus, dacă lucrezi în weekend

Aceste drepturi sunt obligatorii și includ atât un spor salarial, cât și repaus săptămânal de 48 de ore consecutive Angajații care desfășoară activități în weekend...

Bela Karolyi, antrenorul Nadiei Comăneci, a murit la vârsta de 82 de ani

Karolyi şi soţia sa Martha au antrenat multiple medaliate olimpice cu aur şi campioane mondiale în SUA şi România, inclusiv pe Nadia Comăneci şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă