3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăSe schimbă legea RCA. Șoferii vor primi amenzi de 10.000 de lei

Se schimbă legea RCA. Șoferii vor primi amenzi de 10.000 de lei

Șoferilor li se pregătesc noi amenzi ce vor fi adoptate în Parlament. Este vorba despre amenzi mai mari pentru cei care nu dețin polițe RCA. Sunt modificări majore ce urmează să fie adoptate de ambele camere, ceea ce înseamnă amenzi mai dure pentru cei care vor să fenteze legea.

În primul rând, dispare polița de o lună. Așadar, șoferii îşi vor putea asigura vehiculele doar pe 3, 6 sau 12 luni. De asemenea, cei care nu îşi reînoiesc poliţa obligatorie în termen de 30 de zile de la expirare vor achita tarife mai mari.

Mai mult vor plăti și cei prinși fără RCA, pentru că amenzile se majorează de cinci ori. Adică de la 2.000 de lei cat este in prezent, ajung la 10.000 de lei.

Ca noutate, legea introduce asigurarea obligatorie pentru trotinetele şi bicicletele electrice. Propunerile vin din partea ASF şi sunt intens contestate de reprezentanții transportatorilor care spun că modificările vor duce la scumpirea polițelor cu până la 40% şi nu vin deloc în ajutorul asiguraților.

Deja, în Romania, dintre cele peste 10 milioane de autoturisme înmatriculate, doar 6,3 milioane au si o poliță RCA valabilă.

Legea RCA introduce și regimul de franșiză

De asemenea, în perioada următoare, ar putea fi posibil să achiziționăm polițe în regime de franșiză, conform noului proiect de lege a RCA aflat la vot în Senat.

Mai exact, atunci când selectăm această opțiune la achiziționarea asigurării obligatorii, vom beneficia de o reducere din partea asiguratorului, estimată în jur de 10%, conform Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

Cu toate acestea, alegând sistemul de franșiză și beneficiind de reducerea în prețul poliței RCA, vom fi ulterior obligați să plătim o sumă suplimentară în caz de accident.

Să presupunem că prețul RCA-ului este de aproximativ 1.000 de lei. Dacă optăm pentru franșiză, costul ar fi de 900 de lei. Într-un scenariu de accident, vom fi obligați să achităm suma de 500 de lei.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a transmis un set de propuneri de modificare a stabilirii preţului poliţelor RCA, iar 80% dintre acestea vor duce la scumpirea poliţelor cu 30-40%, au afirmat reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), la începutul lunii.

„ASF pregăteşte acum modificări legislative pentru a elimina până şi posibilitatea de a avea reduceri de preţ pentru poliţele RCA. Autoritatea trebuie să fie trasă la răspundere, pentru modul evident în care favorizează asigurătorii, prin modificarea legislativă. Putem spune că 80% din propunerile actuale de modificare a legii 132/2017 vor duce la creşterea preţurilor pentru poliţele RCA cu 30-40%! Care va fi beneficiul asiguraţilor – aproape 9 milioane de plătitori captivi în legea 132/2017? Toate aceste propuneri vin de la asigurători şi aceştia s-au străduit permanent, în ultimii ani, să le transforme în lege, cu ajutorul conducerii ASF. Le recunoaştem, pentru că le-am mai văzut. Scăderea claselor de bonus este visul lor de a ne arunca direct în malus, astfel încât să nu mai putem cere vreun bonus care oricum nu ni s-a dat absolut deloc în ultimii 7 ani”, afirmă reprezentanţii COTAR.

Potrivit organizaţiei, ASF a transmis un set de propuneri de modificare a stabilirii preţului poliţelor RCA.

„Iată cum vă vor afecta, dacă sunteţi şofer în România: Dacă uitaţi să vă reînnoiţi poliţa RCA în 30 de zile, pierdeţi bonusul (reducererea de preţ) acumulat în decursul anilor. „Nerespectarea continuităţii obligaţiei de asigurare RCA pentru o perioadă mai mare de 30 de zile” – Art. 2, punctul 10, litera e. Concret, dacă aţi reuşit să obţineţi în cel puţin 4 ani de condus ireproşabil o clasă de bonus 8, care presupune o reducere de 50% a preţului la RCA, dar nu vă reînnoiţi poliţa RCA în decurs de 30 de zile de la expirarea acesteia, pierdeţi bonusul (reducerea de preţ de 50%) acumulat în toţi aceşti ani. E valabil şi pentru motociclişti, deşi circulă doar câteva luni pe an, dar ar trebui să plătească RCA şi pentru lunile de iarnă”, susţin reprezentanţii organizaţiei.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

YouTube, blocat de facto în Rusia: Traficul platformei s-a prăbușit cu 80%

Experții în securitate cibernetică consideră că această strategie reprezintă o formă treptată de cenzură Autoritățile ruse au început o blocare de facto a platformei YouTube,...
Ultima oră
Pe aceeași temă