7.3 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăȘtirile zileiSe plagiază și la case mari. Ce ministru german a fost obligat...

Se plagiază și la case mari. Ce ministru german a fost obligat să demisioneze

 „În ultimele zile, au avut loc din nou discuţii referitoare la teza mea de doctorat din anul 2010. După ce Universitatea Liberă din Berlin a efectuat o reevaluare a deciziei din 2019, prin care s-a stabilit să nu îmi fie retras titlul, procedura a fost redeschisă în 2020, la un an după decizia administrativă finală din 2019. Eu am declarat atunci că nu îmi voi mai folosi titlul, indiferent de rezultatul procedurii”, a afirmat Franziska Giffey.

„Membrii Guvernului, partidul din care fac parte şi publicul au dreptul la clarificări. De aceea, am decis să informez cancelarul că solicit eliberarea mea din funcţie”, a precizat Franziska Giffey, membră a Partidului Social-Democrat (SPD).

Franziska Giffey a declarat că menţine poziţia conform căreia a scris teza de doctorat cum a putut mai bine. „Am realizat-o cu cele mai bune cunoştinţe, cu susţinerea academică a unui profesor de Ştiinţe Politice; regret dacă am făcut greşeli”, a subliniat ea.

Franziska Giffey era ministru pentru Afacerile Familiei, Seniorilor, Femeilor şi Tineretului din martie 2018.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

O mașină de jucărie cu explozibil a fost depistată pe aeroportul din Chișinău

O jucărie sub formă de maşină, care avea componentele unui obiect explozibil, a fost depistată pe aeroportul internaţional Chişinău, a confirmat şeful Inspectoratului General...

Vladimir Putin pune condiții pentru intrarea Ucrainei în NATO: Retragerea soldaților americani din România și din alte țări din estul Europei

Președintele rus Vladimir Putin ar putea fi de acord cu aderarea Ucrainei la NATO, dar cu anumite condiții, printre care s-ar număra și plecarea...

O mașină de jucărie cu explozibil a fost depistată pe aeroportul din Chișinău

O jucărie sub formă de maşină, care avea componentele unui obiect explozibil, a fost depistată pe aeroportul internaţional Chişinău, a confirmat şeful Inspectoratului General...
Ultima oră
Pe aceeași temă