Este al 58-lea schimb de prizonieri și a implicat 190 de prizonieri de război, a anunțat președintele Volodimir Zelenski
Activistul ucrainean pentru drepturile omului și militar, Maksym Butkevych, a fost printre cei 95 de prizonieri de război ucraineni care au fost returnați în Ucraina pe 18 octombrie, a confirmat familia lui Butkevych, notează kyivindependent.com. Butkevych spune că schimbul de prizonieri a fost o surpriză totală.
„Ieri dimineață, după inspecție, mi-au spus că plec în jumătate de oră, dar nu mi-au spus unde. În consecință, mi-am împachetat lucrurile pentru că eu credeam că voi fi mutat, nu pentru schimb. A fost o surpriză totală”, a spus activistul ucrainean.
El a mai declarat că „Am fost eliberat împreună cu un coleg dintr-o colonie în care sunt ţinuţi peste 40 de prizonieri de război condamnaţi în cazuri false. Este foarte important pentru ei să ştie că acest lucru este posibil şi că schimbul are loc”.
Potrivit Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, mulți dintre prizonierii eliberați în ultimul schimb au primit pedepse lungi cu închisoarea de la autoritățile ruse. Douăzeci din cei 95 de ucraineni eliberați, au primit pedepse de închisoare pe termen lung, în timp ce 28 au fost condamnați la închisoare pe viață.
Zelensky a confirmat, de asemenea, că soldații Regimentului Azov, care i-au apărat la Mariupol și Azovstal la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei și au petrecut peste doi ani și jumătate în captivitate, s-au numărat printre cei care au fost returnați. Luptătorii Azov au devenit un simbol al rezistenței Ucrainei prin apărarea tenace a combinatului siderurgic Azovstal din Mariupol în primele trei luni ale războiului total.
În schimb au fost incluși și soldați ucraineni din regiunile Donețk, Lugansk, Harkov, Kiev, Cernihiv și Herson.
Nu sunt informații clare legate de cei 95 de prizonieri ruși deținuți de Ucraina, care au fost returnați în Rusia.
Se pare că Emiratele Arabe Unite au ajutat la intermediarea schimbului de 190 de prizonieri, mai spune sursa ucraineană citată.