11.7 C
București
sâmbătă, 2 noiembrie 2024
AcasăInternaționalȘase palestinieni au fost uciși de forțele israeliene în Cisiordania

Șase palestinieni au fost uciși de forțele israeliene în Cisiordania

Şase palestinieni au fost ucişi luni de forţele israeliene în Cisiordania ocupată, care cunoaşte o creştere a violenţelor de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas în Gaza în urmă cu o lună, potrivit Ministerului palestinian al Sănătăţii, citat de France Presse, preluat de agerpres.ro.

Patru palestinieni, cu vârste cuprinse între 20 şi 25 de ani, au fost ucişi şi un al cincilea rănit în urma focurilor trase de armata israeliană la Tulkarem, în nord-vestul Cisiordaniei, teritoriu palestinian ocupat de Israel din 1967, a declarat Autoritatea Palestiniană a lui Mahmoud Abbas.

Ministerul, care a raportat iniţial trei morţi, denunţă „asasinate comise de forţele de ocupaţie israeliene”, precizând că rănitul este „un copil de 14 ani”.

Martori din Tulkarem au declarat pentru AFP că „trei bărbaţi înarmaţi se aflau în maşina” interceptată de agenţi israelieni infiltraţi.

Aceştia „au tras asupra lor pe o stradă din nordul oraşului”, a spus unul dintre martori.

Imagini postate online arată o maşină albă ciuruită de gloanţe, în principal pe capotă şi parbriz.

Un video arată cinci soldaţi coborând dintr-o dubă, cu puştile automate în mână, purtând căşti şi veste antiglonţ şi înconjurând vehiculul oprit.

Armata israeliană a anunţat că „a ucis patru terorişti dintr-o reţea din Tulkarem”, responsabili pentru „zeci de atacuri armate împotriva israelienilor”, inclusiv „doi comandanţi”.

Aceştia operau „sub ordinele şi cu finanţare din Fâşia Gaza (…) în contul Hamas şi al altor organizaţii teroriste”, potrivit armatei.

Un alt palestinian de 18 ani a fost „împuşcat în cap de armata israeliană” la Beit Fajar, în sudul Cisiordaniei, a raportat Ministerul palestinian al Sănătăţii.

Anterior, un palestinian a fost ucis şi alţi trei răniţi „de gloanţe israeliene” în Halhoul, lângă Hebron, în sudul Cisiordaniei, potrivit aceleiaşi surse.

Peste 150 de palestinieni au fost ucişi de tirurile soldaţilor sau coloniştilor israelieni în Cisiordania de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza la 7 octombrie, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Violențe în Cisiordania: 10 morți și durerea unui tată

Mii de oameni au fost evacuați, în urma unor violențe, din tabăra de refugiați Jenin din Cisiordania, în timp ce una dintre cele mai mari operațiuni militare ale Israelului împotriva militanților, din ultimele decenii, se desfășoară pentru a doua zi la rând, ajungându-se la 10 morți.

La o morgă din Jenin, un tată a spus pentru Reuters că „avea sentimentul că se va întâmpla ceva”, în timp ce deplânge trupul fiului său adolescent. Acest videoclip conține conținut grafic.

La o morgă din Jenin, această familie este îndurerată din cauza pierderii unui fiu de 16 ani. Sila spune că și-a văzut ultima dată fratele în urmă cu două zile. Atunci a fost ucis de focul israelian, în timpul unui raid în Cisiordania, potrivit familiei sale. Reuters nu a verificat circumstanțele exacte.

Dar s-a întâmplat în timpul operațiunii militare masive în desfășurare a Israelului care vizează militanții din zonă, cea mai mare din ultimele două decenii. Părintele Hussam Marshoud spune că fiul său încerca să viziteze un prieten rănit la spital. El i-a spus să nu meargă – pentru că avea senzația că se va întâmpla ceva. Apoi le-a spus fraților săi să meargă să se uite după el.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Moşii de toamnă. Tradiţii şi superstiţii care conectează prezentul cu trecutul

De Moșii de Toamnă, oamenii se îngrijesc de mormintele celor dragi, aduc flori și organizează mese comemorative Sâmbătă, 2 noiembrie 2024, creștinii ortodocși din România...

Pregătiți hainele groase! Vremea se schimbă brusc de duminică

La începutul săptămânii viitoare, valorice termice vor creşte ușor şi se vor situa, în general, în limitele perioadei Sâmbătă încă ne vom mai bucura de...

Captură de milioane în Portul Constanța: Peste patru tone de dulciuri și zeci de mii de haine și jucării contrafăcute

Dulciurile și articolele contrafăcute, confiscate de inspectorii vamali, proveneau din China și sunt în valoare de 7,5 milioane de lei Captura a fost făcută de...
Ultima oră
Pe aceeași temă