În ultimele zile, pe adresa redacției „România Liberă” au venit plângeri din partea consumatorilor, care acuză furnizorii de energie electrică de practici abuzive, dar și presiuni.
Potrivit informațiilor primite, furnizorul de energie electrică Energy Core a trimis pe data de 9 ianuarie 2025 o notificare prin care își anunță clientul, o entitate juridică din centrul Capitalei, că este obligat să crească tarifele cu circa 35% din cauza costurilor mari cu energia electrică, dar și a faptului că nu și-a recuperat banii datorați de Ministerul Energiei prin schema de plafonare.
Șocant este faptul că termenul oferit clientului, persoană juridică, pentru semnarea noului contract nu a fost de 30 de zile, conform prevederilor legale, ci a fost unul extrem de mic, de sub 24 de ore, solicitând acordul până la 10 ianuarie 2025, în caz contrar amenințând cu încetarea furnizării energiei electrice.
Și mai surprinzătorare sunt însă motivele pe care compania le invocă în notificare: „ Energy Core are obligația de a achita în avans energia achiziționată și la termen toate celelalte tarife reglementate (tarifele de transport, tarifele de distributie, contribuțiile aferente certificatelor verzi și cogenerării, acciza, TVA) pentru clienții din portofoliul propriu; începând cu 18 Martie 2022 a intrat în vigoare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrica și gaze naturale prin care prețul de furnizare al energiei electrice la consumatorul final este plafonat, iar diferența dintre prețul de achiziție al furnizorului și prețul plafonat aplicat clienților finali este suportată de către furnizori fiind ulterior recuperata de la Bugetul de Stat. În perioada ianuarie – noiembrie 2024 Energy Core a plafonat peste 6.5 milioane de lei recuparând de la Minsterul Energiei doar 655.000 lei”
Totodată, compania susține: „Pentru perioada rămasă din OUG 27/2022, și anume ianuarie – martie 2025 către furnizori nu a fost alocata nicio cantitate de energie prin „Mecanismul de achiziție centralizată de energie electrica” – piața prin care producătorii de energie electrica ar fi trebuit să liciteze energia disponibilă pe perioada aplicării prevederilor Ordonanței de urgență”.
Energy Core susține că prețurile energiei de echilibrare au înregistrat o creștere constantă începând cu 1 ianuarie 2023 depășind în acest an 16.000 lei/MWh traducându-se în creșterea costurilor noastre de achiziție a energiei cu peste 25% doar în luna noiembrie 2024.
Ministrul Energie susține că relația autorități-furnizori nu ar trebui să se reflecte asupra consumatorilor
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat pentru „România Liberă”: „Discuțiile dintre autorități și furnizori, legate de plățile care le revin conform mecanismului de plafonare-compensare a prețurilor la energie, nu ar trebui să se reflecte în vreun fel în atitudinea furnizorilor față de consumatori. Ministerul Energiei a efectuat plăți către furnizorii de energie în valoare totală de aproximatix 17 miliarde lei, de la începutul schemei, bani asigurați tot din sectorul energetic, prin suprataxarea companiilor din energie. Suma totală verificată de ANRE și transmisă spre decontare de la bugetul de stat prin intermediul bugetelor Ministerului Energiei la aceasta dată este de aproximativ 166 milioane lei”.
Totodată, Sebastian Burduja ne-a declarat că până în acest moment Ministerul Energie nu a primit sesizări că furnizorii fac presiuni asupra consumatorilor, „ceea ce nu poate fi tolerat”.
„Reiau îndemnul meu către români de a verifica ofertele furnizorilor de pe site-ul ANRE și să opteze pentru cea care le răspunde cel mai bine nevoilor. Acest lucru va duce la prețuri mai bune pentru toți consumatorii, într-o piață mai competitivă”, ne-a mai spus Sebastian Burduja
În plus, minisrul a punctat: „Recomandarea meu este să sesizați ANRE și alte instituții abilitate ale statului, dacă relația comercială dintre cele două părți nu este respectată conform contractului”.
Potrivit oficialului, Ministerul Energiei susține un comportament corect în piață, al furnizorilor față de consumatori.
„Buna-credință ar trebui să ne caracterizeze pe toți, mai ales în această perioadă dificilă”, ne-a transmis ministrul.
Sebastian Burduja ne-a mai declarat: „Până la data de 31 martie 2025 tarifele finale la consumatori sunt plafonate, atât la energie electrică, cât și la gaze naturale. Nerespectarea obligaţiilor de către furnizori constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională cuprinsă între 1% şi 5% din cifra de afaceri anuală din anul financiar anterior sancţionării”.
În același timp, Ministrul ne-a precizat că până la finalul acestei luni, vor fi prezentate deciziile referitoare la viitorul schemei de plafonare, odată cu proiectul viitorului buget.
„Certitudinea este aceea că oamenii care chiar au nevoie de sprijin îl vor primi în continuare”, ne-a dat asigurări Ministrul Ernegiei.
El a mai ținut să precizeze că în continuare compania de stat Hidroelectrica are o ofertă competitivă la energie electrică, iar anul acesta Romgaz va începe furnizarea de gaze naturale.
„Vom aplica modelul de succes de la Hidroelectrica și la Romgaz, în beneficiul consumatorilor de gaze naturale din România. Până acum, mecanismul a asigura consumatorilor casnici al patrulea cel mai mic preț la gaze naturale și al cincilea la energiei electrică din UE. Cu programul de investiții pe care l-am început și pe care îl accelerăm, vom garanta românilor energie sigură, la prețuri corecte și verde. România a devenit în acest an cel mai mare producător de gaze din UE, iar din 2027 ne vom dubla producția și vom deveni principalul furnizor al Europei”, ne-a mai transmis Ministrul Energiei.
Energy Core în pericol de insolvență?
Între timp, Energy Core s-a mai răzgândit și a acceptat un nou termen pentru resemnarea contractului, însă tot mai mic de 30 de zile, dar solicită plata facturilor în avans, o practică surprinzătoare pe piața energiei din țara noastră.
O analiză a raportului financiar al Energy Core nu indică însă că aceștia s-ar confrunta cu probleme financiare, conform Termene.ro compania are o probabilitate de insolvență de 2,86% și un risc comercial mediu.
Totuși, așa cum rezultă din notificarea transmisă către consumatori, Energy Core pare că se îndreaptă către incapacitatea de a-și susține operațiunile.
De altfel, Energy Core se afla pe lista furnizorilor amendați de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), care a controlat la final de septembrie și început de octombrie 111 de firme din domeniul furnizării de energie electrice. Circa 40% au fost găsite cu abateri, după cum a transmis autoritatea de control. De asemenea, au fost controlate 187 de contracte/servicii, fiind constatate abateri la 56 dintre acestea.
Deficiențele întâlnite de ANPC au fostneemiterea facturilor conform contractelor încheiate;lipsa în cadrul ofertei a perioadei de facturare și a modalității de acceptare a ofertei;informarea necorespunzătoare a consumatorilor cu privire la prețul final, singura informare aflându-se pe site, în mediul online sau neprecizarea dacă prețul final conține sau nu taxe;practici comerciale incorecte (ex: prezentarea prețului energiei electrice ca fiind un „preț avantajos”);nerespectarea prevederilor contractuale referitoare la emiterea de facturi pentru energía electrică consumată, justificând anumite blocaje în sistemul informatic;lipsa înscrierii periodicității de citire a indexului contorului în vederea facturării pe baza consumului de energie electrică măsurat în contractele de prosumator;lipsa emiterii facturilor lunare la prosumatori;nerespectarea termenului de 30 zile de informare a consumatorului în ceea ce privește modificările ce pot surveni pe perioada derulării contractului;lipsa informării cu privire la dreptul acestora de retragere din contract;greșeli în emiterea unor facturi, care duc la afectarea intereselor economice ale consumatorilor;deficiențe privind parametrii de calitate a energiei electrice furnizate;comportament incorect față de consumator prin facturarea unor servicii de furnizare energie electrică neprestate.
Cine este Energy Core Development SRL
Energy Core Development SRL este o companie fondată în 2016, specializată în comercializarea energiei electrice, cu sediul în București, Sector 2, pe strada Barbu Văcărescu nr. 102. Societatea este activă, plătitoare de TVA, și dispune de un capital social de 100.000 RON. În 2023, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 75.749.220 RON, însă a raportat o pierdere de 503.932 RON și are doar 5 angajați. Din punct de vedere financiar, Energy Core prezintă o capacitate de plată estimată la 1.969.480 RON în următoarele 30 de zile, dar este catalogată cu un risc comercial mediu, având un scor de 6.5. Acționariatul este împărțit între Constantin Costea, acționar majoritar și administrator din 2018 (deținând 50% din acțiuni), și Rebecca-Isabelle Doncea, care deține restul de 50%. Compania se confruntă cu câteva litigii comerciale, inclusiv contestări ale măsurilor lichidatorilor judiciari și ordonanțe de plată.
Cine este Constantin Costea
Constantin Costea este co-fondator și administrator al Energy Core Development SRL din mai 2021, jucând un rol esențial în dezvoltarea companiei în sectorul energetic din România. El a obținut un MBA de la Maastricht School of Management din Olanda în perioada 2017-2018 și a absolvit Facultatea Hyperion în 2010. De-a lungul carierei sale, Costea a ocupat mai multe poziții de conducere în companii din sectorul energetic, precum Executive Director la Energy Distribution Services între 2019 și 2021 și Chief Operational Officer la MET Group între 2014 și 2019. În cadrul MET Group, a contribuit la strategii și optimizarea operațiunilor la nivel național, iar anterior a lucrat la AXPO Energy România ca specialist în achiziția de energie între 2012 și 2014. De asemenea, Costea a ocupat roluri administrative și de suport clienți la companii precum OMNIASIG și Paylogic.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, X, Facebook și Youtube.