În jur de un miliard şi jumătate de ţigarete au rămas nevândute în ultimul an, relevă datele unui studiu al oamenilor de ştiinţă de la Institutul de Cercetări în domeniul Cancerului din Marea Britanie, publicat miercuri în revista „JAMA Network Open”. Astfel, s-a constatat că, între anii 2011 şi 2018, consumul mediu lunar de ţigări a scăzut cu aproape o treime, ceea ce înseamnă aproape 118 milioane de ţigări mai puţin în fiecare lună.
Experţii în sănătate publică pun aceste rezultate spectaculoase pe seama eficienţei legislaţiei anti-fumat din Regatul Unit. Potrivit studiului realizat pe un lot de 135.000 de mii de oameni, inclusiv foţti fumători, tendinţa renunţării la fumat este din ce în ce mai amplă în rândul societăţii, iar multe persoane nu-şi mai asumă riscul de a se apuca de acest viciu, care induce serioase probleme de sănătate pe termen mediu şi lung. Deşi iniţial au fost primite cu ostilitate, regulile anti-fumat în spaţiile publice au rezultate peste aşteptări şi ne îndreptăm spre direcţia corectă din punct de vedere al sănătăţii populaţiei. Din pacate, există încă anumite categorii de persoane cu profesii predispuse la fumat, cum ar fi angajaţii cu activităţi ce implică o rutină zilnică şi cu un nivel de educaţie minimal. Deci mesajele campaniilor de conştientizare a riscurilor tabagismului trebuie să ajungă în toate păturile sociale”, a declarat George Butterworth, director de programe al institutului britanic.
Luna trecută, guvernul de la Londra a anunţat că va lua o serie de măsuri pentru intezicerea totală a fumatului în Marea Britanie începând din 2030. Cu toate aceastea, mai multe asociaţii penru protecţia medicului şi a sănătăţii pacienţilor atrag atenţia că, în paralel cu acest deziderat ambiţios, ar trebui crescută finanţarea organizaţiilor care ajută fumătorii să renunţe mai uşor la viciu, inclusiv cu impunerea unor taxe mai mari asupra produselor comercializate de producătorii din industria tutunului.
Fumatul rămâne principala cauză a cancerului care poate fi prevenită în Marea Britanie, în pofida înjumătăţirii numărului de fumători în rândul britanicilor în ultimii 35 de ani. Circa 1,8 milioane de adulţi au renunţat la fumat în Anglia în ultimii şapte ani, potrivit noilor cifre prezentate de NHS Digital, care arată că 5,9 milioane de persoane au fumat în 2018 (14,4% din populaţie), faţă de 7,7 milioane în 2011 (19,8% din populaţie). În Marea Britanie, 14,7% dintre adulţi fumează – în Scoţia trăind cei mai mulţi fumători (16,3%), urmată de Ţara Galilor ( 15,9%), Irlanda de Nord (15,5%) şi în final de Anglia.