Doi cetăţeni ucraineni au fost recuperaţi de salvamontişti şi poliţiştii de frontieră din Munţii Maramureşului, a informat, marţi seara, directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont, Dan Benga, potrivit agerpres.ro.
„Cei doi cetăţeni ucraineni, de 21 şi 23 ani, au fost recuperaţi din apropierea Vârfului Mezipotoki, Munţii Maramureşului. (…) După eforturi îndelungate cei doi au reuşit să fie localizaţi de colegii de la STS Maramureş şi STS Bistriţa. Speriaţi fiind, aceştia au refuzat să coopereze cu autorităţile, dar ulterior s-a reuşit obţinerea coordonatelor acestora. (…) Ucrainenii au fost găsiţi şi după ce li s-a evaluat starea de sănătate sunt pregătiţi pentru extragere şi vor fi coborâţi din munte. (…) Cei doi cetăţeni ucraineni au fost predaţi Poliţiei de Frontieră Poienile de sub Munte”, a precizat Dan Benga.
Operaţiunea de extragere a fost efectuată în colaborare cu o echipă a Poliţiei de Frontieră Poienile de sub Munte din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei.
Misiune de salvare contracronometru: ucraineni salvați de pe munte
Grupul format din bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 25 de ani plecase într-un traseu pe munte, spre Vârful Polonica, aproape de frontiera de stat româno-ucraineană.
Însă dificultatea traseului i-a epuizat și le-a fost imposibil să mai ajungă înapoi.
Aceștia au sunat la serviciul SALVAMONT ca să ceară ajutor.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!