6.7 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăSalariul mediu net din luna februarie a ajuns la 4.876, cu 14,2%...

Salariul mediu net din luna februarie a ajuns la 4.876, cu 14,2% mai mult față de perioada similară din 2023

Câştigul salarial mediu net a fost de 4.876 lei în februarie, în creştere cu 17 lei (+0,3%) faţă de luna ianuarie 2024. Comparativ cu luna februarie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 14,2%.

Potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică, în luna februarie 2024, câştigul salarial mediu brut a fost 7.990 lei, cu 14 lei (+0,2%) mai mare decât în luna ianuarie 2024.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (11.297 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (2.729 lei).

Comparativ cu luna februarie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 14,2%. Indicele câştigului salarial real a fost 106,5% în luna februarie 2024 faţă de luna februarie 2023. Indicele câştigului salarial real a fost 99,5% în februarie 2024 faţă de luna ianuarie 2024. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 238,6%, cu 1,1 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna ianuarie 2024.

INS subliniază că, în cursul anului, se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători, în special în lunile luate ca bază de comparaţie (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an. Evoluţia câştigului salarial real depinde, atât de fluctuaţiile câştigului salarial mediu net, cât şi de rata inflaţiei.

Astfel, în februarie 2024, faţă de luna precedentă, nivelul câştigului salarial mediu net a fost influenţat, în aproape egală măsură, atât de creşteri, cât şi de scăderi. Creşterile câştigului salarial mediu net din activităţile sectorului economic au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (prime anuale, al 13-lea salariu sau prime pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), precum şi de realizările de producţie ori încasările mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 29,2% în activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, cu 28,3% în fabricarea produselor din tutun, respectiv cu 12,8% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale); între 3,0% şi 8,5% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, tranzacţii imobiliare, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea substanţelor şi a produselor chimice; între 1,5% şi 3,0% în tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), construcţii, agricultură, vânătoare şi servicii anexe, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură).

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna ianuarie 2024 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 7,7% în telecomunicaţii; între 4,5% şi 6,5% în extracţia minereurilor metalifere, industria metalurgică, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, activităţi de servicii anexe extracţiei; între 1,5% şi 4,5% în transporturi aeriene, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, activităţi de poştă şi de curier, extracţia cărbunelui superior şi inferior, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor; activităţi de recuperare a materialelor reciclabile (inclusiv activităţi şi servicii de decontaminare), fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a.

În sectorul bugetar, în luna februarie 2024, câştigului salarial mediu net a crescut uşor comparativ cu luna precedentă în administraţia publică (+0,6%), în timp ce în sănătate şi asistenţă socială şi în învăţământ a înregistrat uşoare scăderi, cu 0,9% şi, respectiv, cu 0,4%.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Ange Postecoglou va aduce noi jucători în perioada de mercato

Ange Postecoglou, antrenorul echipei Tottenham Hotspur, a confirmat că echipa intenționează să fie activă în fereastra de transferuri din ianuarie pentru a întări lotul...

Volodimir Zelenski: Kievul ar putea lua în considerare continuarea tranzitului gazului rusesc către Europa

Ucraina continuă să câştige anual între 0,8 și un miliard de dolari din taxele de tranzit pentru gazul rusesc Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat...
00:02:13

VIDEO. Președinta pro-europeană Maia Sandu a depus jurământul pentru al doilea mandat în Republica Moldova

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a depus jurământul pentru un al doilea mandat, salutând alegerea pro-europeană făcută de cetățeni „în ciuda presiunilor”, după un...
Ultima oră
Pe aceeași temă