Salariile angajaților din România au înregistrat o creștere medie de 7,5% în 2024 comparativ cu anul precedent, potrivit studiului salarial realizat de Mercer Marsh Benefits.
În 2025, se preconizează o nouă majorare salarială de aproximativ 7% pe piața locală.
„Anul acesta am avut o creştere a salariilor la nivel general de 7,5%. Este clar că organizaţiile nu se mai concentrează neapărat de creşterea inflaţiei pentru că s-a stabilizat un pic, suntem pe linie de plutire şi ţinem în continuare cont în special de performanţele şi de meritul angajaţilor.
Acest lucru se întâmplă şi atunci când ne uităm pe categorii angajaţi, fie că ne uităm pe zona de executivi, fie pe zona de blue collar, tot zona de de merit primează şi este cea mai importantă. Creşterile salariale nu sunt foarte diferite de la o categorie de angajaţi la alta,” a declarat Silvana Gherman, consultant HR la Mercer Marsh Benefits, în cadrul lansării studiului, conform Ziarului Financiar.
Sectorul cu cele mai mari creșteri salariale
De asemenea, studiul a evidențiat că salariile din sectorul energetic au avut o creștere spectaculoasă de 22% în 2024, în timp ce în IT majorarea a fost de doar 3%. Cele mai mari salarii în raport cu media pieței se regăsesc în sectoarele sănătății și IT.