„Este vorba de o femeie în vârstă de 66 de ani, care locuia singură şi a fost găsită decedată, într-un bazin de apă de lângă casă. Fratele ei a anunţat autorităţile”, a declarat luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, Maria Cristea.
Potrivit acesteia, corpul nu prezenta urme de violenţă, cadavrul fiind transportat la morgă, pentru autopsie şi stabilirea exactă a cauzei decesului.
La faţa locului au intervenit pompieri din cadrul secţiei din Şimleu Silvaniei şi un echipaj de ambulanţă, care a constat decesul.