2.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiSă pui cătușe fluierului sau REPRESIUNI la adresa România Liberă?

Să pui cătușe fluierului sau REPRESIUNI la adresa România Liberă?

 

Editorialistul ziarului România liberă, Eugen Șerbănescu, inculpat de DNA, cu sechestru pe bunuri și conturi, pentru acuzația de abuz în serviciu  în perioada 2010-2013.  Filmul Eu când vreau să fluier, fluier (Ursul de argint la Berlin), considerat prejudiciu.  Actualul director al CNC, Anca Mitran, a înregistrat în contabilitate, prin decizie scrisă, prejudiciul  cerut de DNA de 46.785.781 lei.

Redactor – șef RL în perioada Coposu
Fostul redactor-șef adjunct la Romănia liberă din perioada Coposu, actual editorialist al ziarului, de asemenea colaborator la Cotidianul și invitat al cristoiu.blog, Eugen Șerbănescu, fost secretar de stat și purtător de cuvânt al guvernului CDR, fost consul general la New York, Los Angeles, Bologna, a fost inculpat de DNA și i s-a pus sechestru pe bunuri și conturi.  Acuzația este de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în sensul că, în perioada 2010-2013, când a fost director general al Centrului Național al Cinematografiei, Eugen Șerbănescu nu a încercat să ia înapoi creditele acordate de Consiliul de Administrație producătorilor câștigători ai concursurilor de proiecte, după ce aceștia au întârziat predarea copiei standard a filmelor pentru producția cărora cheltuiseră deja creditele respective.  DNA consideră că, deși toate filmele au fost produse și se află în exploatare, Șerbănescu a produs, prin inacțiunea de a nu-i fi dat în judecată pe producători, un prejudiciu egal cu întreg creditul furnizat filmelor în cauză. Potrivit actului de acuzare al DNA, prejudiciul s-ar fi transformat în foloase necuvenite pentru producătorii filmelor respective, între care Tudor Giurgiu,  Ada Solomon, Cătălin Mitulescu, Cristian Comeagă.

Curtea de Conturi: niciun prejudiciu
Niciun raport al Curții de Conturi sau al auditului intern nu semnala, la plecarea lui Șerbănescu din instituție, în urmă cu șapte ani, vreun prejudiciu cauzat de predarea cu întârziere sau neraportarea la termen a veniturilor din exploatarea filmelor respective  (din cauză că veniturile erau zero, așa cum este cazul cvasitotalității  filmelor românești.) Niciun director economic – nici din perioada directoratului lui Șerbănescu, nici din perioada următoare până astăzi – nu a fost cercetat, suspectat sau inculpat în acest dosar.  Nu există niciun referat nici din partea auditului intern, nici din partea directorilor economici succesivi care să semnaleze directorului general  existența unui prejudiciu în instituție.  Contractele de creditare sunt și astăzi în derulare,  datoria rămasă nerambursată după o perioadă de zece ani de la primul leu încasat stingându-se – potrivit legii – iar filmul trecând în patrimoniul statului.

Anca Mitran înscrie un prejudiciu după 7 ani
La șapte ani distanță de la plecarea lui Șerbănescu, actualul director al CNC, Anca Mitran, a emis, la cererea DNA, decizia nr. 16 din 07.05.2020,  prin care dispune înregistrarea în contabilitatea instituției  a unui prejudiciu de 46.785.781 lei, suma indicată de DNA vizând filmele respective. 

România premiată internațional, DNA – foloase necuvenite
În perioada directoratului lui Șerbănescu, producția de film s-a dublat, iar creatorii români au repurtat cele mai mari premii din istoria cinematografiei române. Marea majoritate a filmelor incriminate de DNA ca fiind prejudiciu pentru CNC și folos necuvenit pentru producători au fost selectate și premiate la festivaluri internaționale.  Lista filmelor selectate și premiate la festivaluri internaționale a fost acceptată ca probă, dar procurorul de caz a ignorat-o. Filmul Eu când vreau să fluier, fluier, regizor Florin Șerban, producător Cătălin Mitulescu,  medaliat cu Ursul de argint la festivalul de la Berlin în 2010, este incriminat de DNA ca prejudiciu în valoare de 1.000.000 de lei (egal cu cuantumul creditului acordat de Consiliul de Administrație  și cheltuit de producător pentru producția filmului), sumă care, potrivit DNA, se constituie în folos necuvenit pentru producător – din cauză că în loc să raporteze venitul de 23 de ori, l-a raportat (integral) de 11 ori.  Acuzația este că, după ce filmul a fost premiat la Berlin, Șerbănescu trebuia să-i pretindă producătorului  banii înapoi.  După plecarea lui Șerbănescu, niciun director nu a pretins acești bani înapoi și niciun director nu este cercetat sau inculpat în acest dosar.

Redacția România Liberă se arată uluită de aceste acuzații și condamnă ferm orice abuz din partea autorităților și orice represalii la adresa Libertății Presei. Este de menționat că în tot acest timp, Guvernul României, condus de PNL, nu a considerat că România Liberă merită un ajutor și a exclus cu desăvârșire editorul RL de pe lista celor ,,ajutați” în campania de informare, cu toate că EDITORUL A ÎNDEPLINIT TOATE CONDIȚIILE DE ELIGIBILITATE și A APĂRUT ÎN MOD CONSTANT ÎN PRINT, OFERIND GRATUIT, ÎN FORMAT PDF – ZIARUL RL, PE TOATĂ PERIOADA STĂRII DE URGENȚĂ!

Vom reveni cu amănunte.

 

Cele mai citite

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...
Ultima oră
Pe aceeași temă