Președintele USR, deputatul Cătălin Drulă, a anunțat formarea unei noi structuri politice, denumită Alianța Dreapta Unită.
Cătălin Drulă a făcut acest anunț printr-un mesaj postat pe internet, în ziua de 18 decembrie 2023. Din noua grupare politică fac parte partidele USR, PMP și Forța Dreptei. Dintre acestea trei, doar USR este, în prezent, partid parlamentar.
„Astăzi, în România, dreapta s-a unit. Am lansat Alianța Dreapta Unită, alături de PMP și Forța Dreptei. Această alianță reprezintă angajamentul nostru pentru reconstrucția României și o alternativă onestă la guvernarea coruptă PSD-PNL și la extremismul AUR”, a precizat președintele USR.
Cătălin Drulă sugerează că partidele din noua alianță vor avea candidați comuni la alegerile din anul 2024.
„Anul viitor, regimul Iohannis-PNL-PSD va fi istorie. Au dus țara într-o criză profundă și vine nota de plată. Economia noastră suferă, antreprenorii și investitorii sunt sufocați de taxe de către o guvernare care nu înțelege valorile unei economii libere și puternice. Milioane de români nu se mai ajung cu banii, sub o guvernare căreia nu i-a păsat de creșterile de prețuri. Au fost interesați doar de cum să atace Justiția, să acapareze instituțiile și să le folosească împotriva opoziției democratice. Cum să își satisfacă baronii și specialii. Dar orice putere abuzivă are un sfârșit. Noi suntem sfârșitul sistemului infractorilor, al complicităților ascunse, al răului făcut de această coaliție PSD-PNL în ultimii ani”, susține Cătălin Drulă.
Totuși, cele trei partide nu vor fuziona ci își vor menține individualitatea în cadrul Alianței Dreapta Unită.
„În 2024, arătăm că se poate și corect. Că se poate și demn. Se poate să muncești și să fii respectat. 2024 este lupta unei generații și vă aștept alături de USR și Alianța Dreapta Unită să construim schimbarea de care România are nevoie”, subliniază liderul USR.
Înaintea acestui anunț oficial făcut de președintele USR, unul dintre cei care cereau formarea unei coaliții de dreapta a fost primarul general al Capitalei, Nicușor Dan. Acesta a afirmat că va candida, în anul 2024, pentru cel de-al doilea mandat de primar general și că se așteptă să fie susținut, în alegerile pentru Primăria Capitalei, de o alianță politică de dreapta.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!