5.9 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaRusia - Ucraina, ziua 496: Rusia acuză Ucraina că a atacat Moscova...

LIVE UPDATE Rusia – Ucraina, ziua 496: Rusia acuză Ucraina că a atacat Moscova cu drone

Rusia a acuzat Ucraina că a lansat un atac cu drone asupra Moscovei şi a regiunii mai ample din jurul capitalei ruse, atac care a perturbat zborurile la unul dintre principalele aeroporturi din capitală.

Cel puţin trei drone au fost interceptate în spaţiul aerian de deasupra regiunii Moscovei – două dintre ele la doar 30 de kilometri sud-vest de Kremlin -, au relatat agenţiile de presă ruse, citate de Reuters. Apărarea antiaeriană rusă a doborât două drone în regiunea Moscovei, a anunţat marţi agenţia de presă rusă TASS, care a precizat că nu au fost semnalate victime omeneşti.

Potrivit „primelor informaţii”, cele două drone „se îndreptau spre Moscova” şi au fost „neutralizate prin mijloace de război electronic” în Noua Moscovă, conform afirmaţiilor serviciilor de urgenţă ruse transmise de TASS şi preluate de agenţia de presă franceză.

Potrivit RIA Novosti, care spune că transmite punctul de vedere al serviciilor de securitate ruse, aparatele au fost doborâte „lângă satul Valuevo” în Noua Moscovă.

O a treia dronă a fost doborâtă în regiunea Kaluga, la sud-vest de Moscova, adaugă TASS. Nu a fost semnalată nicio victimă, precizează agenţia.

Potrivit RIA Novosti, care citează serviciile de urgenţă, o dronă a fost distrusă lângă Kubinka, localitate situată în regiunea Moscovei.

Aterizările şi decolările de pe aeroportul Vnukovo au fost restricţionate timp de câteva ore, marţi dimineaţa, însă activitatea a fost reluată în condiţii normale după ora 05:00 GMT. Mai multe curse au fost redirecţionate către alte aeroporturi.

Niciuna dintre cele două agenţii de presă ruse – TASS şi RIA Novosti – nu a făcut precizări cu privire la originea dronelor, scrie Agerpres.

La scurt timp după ce agenţiile de presă ruse au transmis aceste informaţii, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova a denunţat un „act terorist” al regimului de la Kiev.

„Încercarea regimului de la Kiev de a ataca o zonă unde sunt situate infrastructuri civile, inclusiv un aeroport care, apropo, primeşte inclusiv zboruri internaţionale, reprezintă un nou act terorist”, a acuzat Zaharova pe Telegram. ”Comunitatea internaţională ar trebui să-şi dea seama că Statele Unite, Regatul Unit, Franţa – membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU – finanţează un regim terorist”, a continuat ea.

Deocamdată nu există o luare de poziţie de la Kiev. Ucraina nu îşi asumă aproape niciodată responsabilitatea pentru atacuri în interiorul Rusiei sau în teritorii ale Ucrainei aflate sub controlul Moscovei, remarcă Reuters.

”În acest moment, atacurile au fost respinse de forţele de apărare antiaeriană. Toate dronele detectate au fost eliminate”, a transmis şi primarul Moscovei, Serghei Sobianin, pe canalul său de Telegram.

La rândul său, Ministerul Apărării rus a informat că cinci drone ucrainene au fost neutralizate marţi dimineaţă în apropiere de Moscova şi în regiunea adiacentă şi a subliniat că atacul nu a făcut victime sau pagube materiale.

”În această dimineaţă, am împiedicat o tentativă a regimului de la Kiev de a comite un act terorist cu cinci drone” care au vizat locuri din regiunea Moscovei şi extremitatea capitalei ruse”, a declarat ministerul rus într-un comunicat preluat de AFP. Patru drone au fost distruse de apărarea antiaeriană în apropiere de Moscova şi o a cincea a fost neutralizată prin ”mijloacele războiului electronic” în regiunea Moscovei, potrivit sursei citate.

Citește și:

Directorul CIA, despre oportunitatea nemulțumirilor rușilor legate de război

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Atac terorist la târgul de Crăciun din Magdeburg: 2 morți și 68 de răniți

Vineri seară, târgul de Crăciun din orașul Magdeburg a devenit scena unui atac terorist care a zguduit întreaga țară. Un bărbat a intrat cu...

Economia României: Creștere modestă în 2025, dar optimism pe termen lung

Incertitudinea politică, deficitul bugetar scăpat de sub control și slăbiciunile structurale ale economiei vor continua să afecteze România. Cu toate acestea, impactul ar putea...

Atac terorist la târgul de Crăciun din Magdeburg: 2 morți și 68 de răniți

Vineri seară, târgul de Crăciun din orașul Magdeburg a devenit scena unui atac terorist care a zguduit întreaga țară. Un bărbat a intrat cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă