4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaRusia ar planifica divizarea Ucrainei în trei regiuni

Rusia ar planifica divizarea Ucrainei în trei regiuni

Surse din serviciile de informații ucrainene susțin că Rusia ar avea un plan pentru divizarea Ucrainei în trei regiuni distincte, însă informația nu a fost verificată, scrie The Kyiv Independent.

Surse din serviciile de informații ucrainene susțin că Rusia ar avea un plan care prevede divizarea Ucrainei în trei regiuni, potrivit agenției Interfax Ucraina. Documentul ar fi fost elaborat de Ministerul rus al Apărării, dar existența sa nu a fost confirmată până în momentul de față, informează Kyiv Independent.

Conform presupusului plan, regiunile de est, inclusiv teritoriile ocupate, ar urma să fie anexate Rusiei. Partea vestică a Ucrainei ar deveni ceea ce va purta numele de „teritorii disputate”, susceptibile de a fi revendicate de state vecine, precum Polonia, Ungaria sau România. Restul țării, incluzând capitala Kiev, ar fi transformat într-un stat-marionetă controlat de Rusia.

Noi regiuni ale Rusiei (roșu) – prevede încorporarea oficială a regiunilor Donețk, Lugansk, Zaporojia, Herson și Crimeea în Federația Rusă.

Formațiunea statală pro-rusă (portocaliu)- prevede formarea unei formațiuni statale cu autorități pro-ruse pe teritoriile regiunilor actuale Kiev, Cernigov, Sumî, Harkov, Poltava, Kirovograd, Dnepropetrovsk, Odessa, Cerkasî, Vinița, Jitomir și orașul Kiev.

Teritorii disputate (galben – vestul Ucrainei) – Kremlinul consideră că viitorul acestor teritorii ar trebui să fie decis între Federația Rusă și alte state vecine – Ungaria, Polonia, România.

Documentul ar detalia inclusiv patru scenarii posibile pentru ordinea mondială până în 2045. Două dintre ele, care implică victoria Rusiei asupra Ucrainei, favorizează interesele Moscovei. Celelalte două, centrate pe dominația Statelor Unite sau a Chinei, presupun înfrângerea militară a Rusiei.

Dacă documentul se va dovedi a fi autentic, el va reflecta – fără dar și poate – obiectivele maximaliste ale invaziei ruse din Ucraina, incluzând schimbarea regimului de la Kiev și „demilitarizarea” statului ucrainean. Autoritățile ruse nu au comentat aceste informații până în momentul de față.

Rusia cere Occidentului să accepte „victoria” în Ucraina și să înceapă negocierile de pace, după victoria lui Trump în SUA

Serghei Șoigu, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, a declarat joi că statele occidentale ar trebui să recunoască succesul Rusiei în conflictul din Ucraina și să se orienteze spre negocieri pentru a pune capăt războiului.
Declarația lui Șoigu vine la o zi după ce Donald Trump a câștigat alegerile prezidențiale din SUA, potrivit Reuters.

Trump a afirmat în campania sa electorală că ar putea soluționa conflictul din Ucraina în 24 de ore, deși nu a specificat cum intenționează să atingă acest obiectiv.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Vreme rece și precipitații în toată țara de Crăciun: ploi și ninsori în prognoza ANM

Meteorologii anunță un sfârșit de săptămână cu ploi și lapoviță în mare parte din țară, iar, începând de duminică seară, temperaturile vor scădea brusc. La...

Începe modernizarea liniei feroviare Roman-Iași-Frontieră. Trenurile vor circula cu 160 km/h

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Iași a emis Acordul de mediu pentru proiectul „Reabilitarea liniei de cale ferată Roman-Iași-Frontieră”. Proiectul, derulat de CFR, vizează reabilitarea...

Ordonanța „Trenuleț” 2024 – măsuri dure pentru echilibrarea bugetului

Pensii înghețate până la aprobarea bugetului pe 2025, salariile bugetarilor blocate la nivelul din 2024, semnale clare de austeritate pentru anul viitor Proiectul Ordonanței „Trenuleț”...
Ultima oră
Pe aceeași temă