Astfel, România se situează în faţa unor ţări precum Turcia (locul 51), Slovacia (53), Grecia (58) şi Croaţia (60), dar este devansată de Bulgaria (48), Ungaria (47), Rusia (45), Letonia (40), Polonia (38), Slovenia (37), Estonia (35), Cehia (33) şi Lituania (29).
În 2019, Singapore a urcat două poziţii ajungând pe primul loc în topul celor mai competitive cinci economii din lume, în timp ce Hong Kong s-a menţinut pe locul doi. În schimb, Statele Unite, care ocupau în 2018 primul loc, au pierdut două poziţii, ajungând pe locul trei în clasamentul din 2019.
În clasamentul celor mai competitive zece economii din lume sunt şi câteva state europene: Elveţia (locul patru), Olanda (6), Irlanda (7), Danemarca (8) şi Suedia (9). Pentru prima dată pe locul cinci s-au clasat Emiratele Arabe Unite (EAU) iar pe locul zece este Qatar, în urma majorării preţurilor la combustibili. Ultimele poziţii sunt ocupate de Venezuela, Mongolia, Argentina, Croaţia şi Brazilia.
„Într-un an marcat de incertitudini ridicate pe pieţele globale, din cauza modificării rapide a condiţiilor politice pe plan internaţional, precum şi a relaţiilor comerciale, calitatea instituţiilor pare să fie elementul unificator pentru sporirea prosperităţii. Un cadru instituţional solid furnizează stabilitate mediului de afaceri pentru a investi şi inova, asigurând cetăţenilor o calitate a vieţii mai ridicată”, a afirmat Arturo Bris, profesor şi director în cadrul IMD.
Competitivitatea Europei a fost afectată de încetinirea economiei, iar din cauza incertitudinilor legate de Brexit Marea Britanie a pierdut trei poziţii, ajungând pe locul 23 în în clasamentul celor mai competitive economii din lume.
Cel mai semnificativ avans din regiune l-a înregistrat Irlanda, care a urcat cinci poziţii, ajungând pe locul şapte, în urmă îmbunătăţirii condiţiilor de afaceri şi a ritmului solid de creştere a economiei. Cel mai semnificativ declin din regiune l-a înregistrat Portugalia, care a pierdut şase poziţii, situându-se doar pe locul 39, după avansul înregistrat în anii precedenţi.
Studiul World Competitiveness Yearbook (WCY) este realizat anual, începând cu 1989, şi analizează competitivitatea economiilor pe baza a aproape 350 de criterii. În studiul din 2019 sunt cuprinse 63 de ţări. Indicatorii sunt grupaţi în patru categorii, respectiv performanţe economice, eficienţa guvernului, eficienţa afacerilor şi infrastructura.