8.4 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoRomânia cere Ucrainei să admită că nu există "limba moldovenească"

România cere Ucrainei să admită că nu există „limba moldovenească”

Ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, i-a cerut omologului său din Ucraina, Dmytro Kuleba, ca Ucraina să admită că nu există „limba moldovenească”.

Cererea părții române a fost adresată în cadrul întrevederii pe care miniștrii Aurescu și Kuleba au avut-o, la 29 noiembrie 2022, la București. „Nu în ultimul rând, ministrul Aurescu a reamintit solicitarea repetată a părții române ca partea ucraineană să recunoască inexistența așa-zisei limbi moldovenești”, a transmis un comunicat al Ministerului român de Externe.

Ministrul Kuleba se află la București cu prilejul reuniunii miniștrilor de Externe din țările NATO, programată în perioada 29 – 30 noiembrie 2022. La această reuniune, miniștrii de Externe din Ucraina, Republica Moldova, Georgia și Bosnia au venit în calitate de invitați.

Concluziile conferinței NATO urmează a fi anunțate de Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianței.

Inclusiv Guvernul Republicii Moldova recunoaște acum că limba oficială a țării este limba română. Totuși, ideea limbii moldovenești mai este vehiculată de așa-ziși naționaliști din Republica Moldova. În mod real, această idee este menită să îndepărteze Republica Moldova de România. Inclusiv președintele Rusiei, Vladimir Putin, susținuse că moldovenii sunt un popor diferit de poporul român, într-o întâlnire avută cu Igor Dodon, pe vremea când Dodon era președintele Republicii Moldova. La acel moment, Putin i-a făcut cadou lui Dodon o hartă cu „Moldova Mare”, din Evul Mediu. „Moldova Mare”, din timpul lui Ștefan cel Mare, includea Basarabia și județele Moldovei din România.

Teoria privind limba moldovenească este folosită împotriva României

În privința Ucrainei, unii cetățeni de pe teritoriul ei susțin că ar avea moldoveneasca drept limbă maternă. Din punctul de vedere al României, cetățenii Ucrainei care au moldoveasca drept limbă maternă sunt etnici români. Cea mai numeroasă comunitate de români din Ucraina trăiește în regiunea Cernăuți.

Premierul României, Nicolae Ciucă, anunța, recent, că a cerut din nou Ucrainei să asigure respectarea drepturilor minorităților pe teritoriul ei. Premierul Ciucă a precizat că această solicitare a României i-a fost prezentată inclusiv președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski. Premierul Ciucă abordase acest subiect cu prilejul deschiderii unui nou punct de frontieră între România și Ucraina. De altfel, premierul Ciucă a transmis, la 28 noiembrie 2022, și un mesaj în cinstea „Zilei Bucovinei”, în amintirea anului 1918, când Bucovina (incluzând și nordul Bucovinei) s-a unit cu România.

Ministrul ucrainean de Externe a publicat și el un mesaj despre discuția purtată, la București, cu ministrul de Externe român. În mesajul publicat pe internet, ministrul Kuleba n-a făcut nicio referire la subiectul „limbii moldovenești”. Cu certitudine însă, Kuleba a transmis și un raport complet, confidențial, către premierul Ucrainei.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...

Pesimism în creștere: Românii își fac tot mai multe griji pentru economie și costul vieții

Un sondaj realizat de EY arată că pesimismul românilor este în creștere în 2024, comparativ cu anul precedent. Peste două treimi dintre respondenți (67%)...

Adrian Câciu: „Nu avem downgrade de rating. Orice altă afirmație este fake-news”

Ratingul de țară al României a fost confirmat de Agenția Fitch la nivelul „BBB-”, fără o retrogradare, însă perspectiva a fost schimbată de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă