14.4 C
București
vineri, 1 noiembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăRomânia, „campioana” Uniunii Europene la producția de floarea soarelui în 2022

România, „campioana” Uniunii Europene la producția de floarea soarelui în 2022

România s-a clasat anul trecut pe primul loc în Uniunea Europeană la floarea soarelui atât din punct de vedere al producţiei obţinute, cât şi al suprafeţei cultivate, cu o recoltă totală de 2,079 milioane de tone de pe un 1,082 milioane hectare.

Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS), producţia de seminţe de floarea soarelui a fost mai mică anul trecut cu aproape 27% faţă de 2021, respectiv cu 765.000 de tone, suprafaţa cultivată înregistrând o diminuare cu 42.000 de hectare. Cu toate acestea, țara noastră a fost fruntașă în Europa la acest capitol.

Producţia de soia pentru boabe recoltată anul trecut a fost mai mică cu 106.000 tone faţă de 2021, totalizând 242.000 tone, iar cea de rapiţă a fost în scădere cu 152.000 de tone până la 1,223 milioane tone. Suprafaţa cultivată cu soia s-a diminuat cu 6.000 de hectare anul trecut, până la 134.000 de hectare, în timp ce suprafaţa cu rapiţă a crescut cu 21.000 de hectare (467.000 hectare în 2022).

În ceea ce priveşte suprafaţa cultivată cu cartofi, România s-a situat, în anul 2022, pe locul şase după Germania, Polonia, Franţa, Olanda, Belgia şi pe locul nouă la producţia realizată după Germania, Olanda, Franţa, Polonia, Belgia, Danemarca, Spania şi Italia.

Potrivit datelor INS, producţia de cartofi obţinută anul trecut a fost de 1,187 milioane tone de pe 75.000 de hectare, recolta fiind în scădere cu 15%, respectiv cu 211.000 tone faţă de 2021, iar suprafaţa cultivată a fost mai mică cu 9.000 de hectare, respectiv 75.000 de hectare în 2022. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Rezervele valutare ale BNR scad la 62,8 miliarde de euro

Banca Națională a României (BNR) a anunțat vineri că rezervele sale valutare s-au situat la 62,8 miliarde de euro la finalul lunii octombrie, marcând...

Alegerile din SUA ar putea impacta economia și relațiile comerciale globale

Alegerile prezidențiale și parlamentare din Statele Unite, programate pe 5 noiembrie, ar putea avea un impact semnificativ asupra economiei americane, cu potențialul de a...

Florinel Coman, pasă decisivă în victoria lui Al-Gharafa!

Florinel Coman a contribuit decisiv la singurul gol marcat de Al-Gharafa în prima repriză a meciului împotriva lui Al Arabi, oferind un assist de...
Ultima oră
Pe aceeași temă