Și în 2022, finlandezii rămân cei mai fericiți oameni din lume, dar față de anul predecent, România a urcat 18 locuri în World Happiness Report, clasamentul fericirii mondiale.
World Happiness Report, care se face în fiecare an, ține cont în evaluare de fericire, bunăvoință și încredere în timpul COVID-19 și după pandemie. În topul care arată calitatea vieții, țara noastră este văzută peste Spania, Italia, Croația sau Turcia.
„Anul acesta marchează a zecea aniversare a World Happiness Report, invitându-ne astfel să privim înapoi și înainte, menținând raportarea noastră a bunăstării actuale și lărgindu-ne analiza a efectelor de amploare ale COVID-19″, scriu cei de la World Happiness Report, citat de digi24.
România a făcut un salt spectaculos în clasamentul fericirii și a ajuns pe locul 28, pe primele locuri fiind Finlanda și Danemarca
România a urcat 18 locuri în topul țărilor cu cei mai fericiți oameni din lume în 2022 și a ajuns pe poziția 28.
Potrivit aceluiași raport, cei mai feciți oameni din lume sunt în Finlanda, urmați de Danemarca. Pe locul trei în clasamentul World Happiness Report este Islanda, care a luat locul Elveției, acum situată pe locul patru. Olanda este pe locul 5 în lume la fericire.
Potrivit clasamentului, mai puțin fericiți decât românii sunt spaniolii pe care World Happiness Report îi vede pe locul 29. Italienii ocupă locul 31, sârbii sunt pe poziția 43, iar croații se regăsesc în clasament pe locul 47. Vecinii noștri bulgari sunt abia pe locul 85, iar Turcia este spre coada clasamentului, pe 112.
Ce țări se află pe ultimele locuri
Pe ultimele locuri se află: Botswana (142), Rwanda (143), Zimbabwe (144), Liban (145) și Afganistan (146).
Calitatea vieții oamenilor din fiecare țară a fost evaluată în funcție de produsul intern brut pe cap de locuitor, speranța de viață sănătoasă, generozitate, sprijin social, libertate pentru a face alegeri pentru sine și percepția asupra corupției din fiecare țară.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!