Senatorul social-democrat Robert Cazanciuc şi-a exprimat speranţa, sâmbătă, la lansarea volumului său „Constituţia pentru copii şi tineri… de toate vârstele”, că acesta va crea o legătură între cei mici şi adulţi, potrivit agerpres.ro.
„Aş vrea să devină un liant între copii şi adulţi pe tema rolului nostru în Cetate”, a declarat senatorul, fost ministru al Justiţiei.
El a explicat că a început acest proiect în urmă cu peste 10 ani.
„Nu e nimic întâmplător în viaţă, cred foarte mult în acest lucru. S-au întâmplat lucruri în viaţa mea când nu mă aşteptam sau când nu meritam. Şi atunci înseamnă că cineva acolo sus face ca lucrurile să meargă cumva firesc. (…) A venit momentul astăzi, de 1 Iunie, să fim cu toţii aici. Mulţumesc foarte mult copiilor, care de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni au ales să fie astăzi împreună cu noi”, a spus Cazanciuc.
După evenimentul de lansare, senatorul a acordat autografe. „În ciuda lucrurilor de zi cu zi, care nu sunt neapărat dătătoare de optimism, chiar avem o şansă să trăim frumos în această ţară”, a precizat el.
Zilele trecute, senatorul preciza, pe Facebook, că volumul ”Constituţia pentru copii” este cadoul lui de 1 Iunie pentru toţi cei mici, dar şi cei mari.
„”Constituţia pentru copii şi tineri… de toate vârstele” cuprinde o selecţie de 100 de articole din cele 156 ale Legii fundamentale, structurate în două volume: Drepturile şi îndatoririle fundamentale şi Organizarea şi funcţionarea statului”, arăta Robert Cazanciuc.
Potrivit acestuia, selecţia articolelor este „evident” subiectivă şi a avut în vedere, în primul rând, importanţa lor din perspectiva nevoii de transformare a micilor cititori din copii aflaţi pe băncile şcolilor gimnaziale şi liceelor în cetăţenii de mâine, conştienţi de drepturile şi obligaţiile lor într-o societate care îi sprijină şi îi protejează.
„Pentru a face înţelesul textului constituţional accesibil publicului de toate vârstele am recurs la trei metode care se completează reciproc şi vin să reveleze sensul: desenul, citatul şi explicaţia. Cartea este destinată copiilor, adolescenţilor, părinţilor, profesorilor de carieră sau celor ad-hoc, cum sunt avocaţii sau alţi jurişti care participă în şcoli la orele de Educaţie juridică. Constituţia astfel ‘tradusă’ pe înţelesul elevilor îşi asumă aşadar un dublu rol: dincolo de un material informativ pentru copilul autodidact care vrea să cunoască, să înţeleagă şi să devină un bun cetăţean, ea poate reprezenta şi un inedit suport didactic pentru profesorul de istorie sau cultură civică ce predă primele noţiuni despre Constituţie şi îşi doreşte să iasă din paradigma impusă de manualul şcolar”, afirma senatorul PSD.
Ziua Constituției nepromulgate: circul și falsul Republicii
A fost circ la ședința solemnă a Camerei Deputaților și Senatului, de Ziua Constituției, ținută cu ocazia aniversării a 30 de ani de la adoptarea Constituției României.
Nu știm dacă a fost o sărbătoare sau o comemorare, având în vedere minusurile tot mai evidente ale legii fundamentale care ies la suprafață chiar în această perioadă.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, acum și președinte al Camerei Deputaților a subliniat că are „în primul rând, dreptul la viață”, în contextul în care riscă să se îmbolnăvească. Pe fundal se putea auzi vocea senatoarei independente Diana Șoșoacă ce nu purta masca de protecție.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!