7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăInternaționalRishi Sunak vrea reglementări „dure” pentru a mai opri din greve

Rishi Sunak vrea reglementări „dure” pentru a mai opri din greve

Premierul Marii Britanii, Rishi Sunak, a anunţat miercuri că vrea să elaboreze reglementări „dure” pentru a proteja cetăţenii de greve, în contextul unei serii de acţiuni de protest, inclusiv din partea angajaţilor serviciilor de ambulanţă, informează cotidianul Financial Times, potrivit stiripesurse.ro.

„Sunt necesare noi legi dure. Dacă liderii de sindicate vor continua să fie nerezonabili, atunci este datoria mea să trec la acţiuni pentru protejarea vieţilor şi activităţilor publicului britanic”, a declarat Rishi Sunak în Camera Comunelor.

Downing Street a refuzat să specifice dacă Guvernul pregăteşte interzicerea dreptului la grevă în anumite sectoare, spre exemplu în cazul serviciilor medicale, în contextul în care angajaţii unităţilor de ambulanţe ameninţă cu declanşarea unei greve pe 21 decembrie. „Nu vrem să intrăm în propuneri politice specifice”, a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street.

Rishi Sunak vrea reglementări mai dure pentru greve ce au afectat Marea Britanie, 1 milion de angajați fiind gata să ia parte la acestea în decembrie

Numeroşi deputaţi din Partidul Conservator au criticat faptul că deciziile de blocare a grevelor nu au fost luate deja.

Peste un milion de angajaţi intenţionează să participe la greve în Marea Britanie în cursul lunii decembrie.

„Dreptul la grevă este o libertate fundamentală britanică. Cu inflaţia la nivelul de 11%, Rishi Sunak vrea să le îngreuneze angajaţilor şansele de a obţine condiţii mai bune de lucru şi salarii mai mari”, a reacţionat Frances O’Grady, liderul centralei sindicale TUC.

Premierul britanic Rishi Sunak este „șocat” de acuzațiile împotriva lui Michele Mone

Prim-ministrul britanic Rishi Sunak a declarat miercuri (7 decembrie) că a fost șocat de acuzațiile conform cărora un coleg conservator, Michele Mone, a profitat de pe urma contractelor acordate în timpul pandemiei de COVID-19.

Michele Mone, care este parlamentar conservator în camera superioară a legislativului, Camera Lorzilor, a fost acuzată că are legături cu PPE Medpro, care a câștigat contracte în valoare de 200 de milioane de lire sterline (244 de milioane de dolari) pentru echipamente de protecție individuală.

Rishi Sunak s-a declarat șocat de acuzațiile împotriva lui Michele Mone care ar fi profitat de pe urma pandemiei

Potrivit presei locale, Mone a adus MedPro în atenția miniștrilor la începutul pandemiei.
Un raport din ziarul britanic The Guardian a acuzat-o că a profitat personal de pe urma afacerii, acuzații pe care avocații ei le-au negat anterior.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Volodimir Zelenski: Kievul ar putea lua în considerare continuarea tranzitului gazului rusesc către Europa

Ucraina continuă să câştige anual între 0,8 și un miliard de dolari din taxele de tranzit pentru gazul rusesc Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat...

Promisiuni pentru antreprenori, în programul de guvernare al noului Guvern Ciolacu

Programul Start-Up Nation continuă, dar accentul se mută pe o strategie mai amplă Noul program de guvernare al Cabinetului Ciolacu promite stimularea antreprenoriatului. Luni, ministrul...

Acord istoric în industria auto: Honda, Nissan și Mitsubishi își unesc forțele

Producătorii japonezi de automobile Honda și Nissan au anunțat intenția de a fuziona, formând astfel al treilea cel mai mare producător auto din lume,...
Ultima oră
Pe aceeași temă