Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a reiterat angajamentul țării sale față de valori democratice și independență, respingând presiunile venite din partea Moscovei. În cadrul unei întâlniri cu membri ai diasporei moldovenești, desfășurată marți, Sandu a subliniat că Republica Moldova alege să rămână pe calea libertății, în ciuda amenințărilor percepute din partea Rusiei.
„Să putem să le spunem tuturor, şi celor de la Bruxelles şi statelor membre, că proiectul de integrare europeană nu este doar proiectul meu, proiectul guvernării, dar este proiectul cetăţenilor Republicii Moldova şi să putem spune şi celor care ne doresc răul – şi aici mă refer în special la Kremlin – să le arătăm că Republica Moldova alege libertatea, Republica Moldova vrea să rămână de partea lumii libere şi este determinată să meargă pe această cale în pofida tuturor ameninţărilor care curg zi de zi de la Moscova şi în pofida tuturor acţiunilor sau încercărilor de destabilizare şi de creare a acestui sentiment de frică, pentru că şi acum de curând am asistat la un eveniment pe care Federaţia Rusă a încercat să îl folosească ca să sperie cetăţenii Republicii Moldova. Mă refer la evenimentele din regiunea transnistreană de acum câteva zile”, a afirmat Maia Sandu.
„România ne este alături”
Preşedinta Republicii Moldova a vorbit şi despre condiţiile care trebuie îndeplinite pentru integrarea europeană, adăugând faptul că ţara sa are nevoie de sprijin tehnic, inclusiv de la MAE român, pentru armonizarea cadrului legal, notează Agerpres.
„Noi rezistăm împreună şi România ne este alături şi la bine şi la greu şi cred că în continuare trebuie împreună să apărăm libertatea şi democraţia şi pacea, pentru că asta facem noi zi de zi. La Chişinău este mai greu, în Kiev este mult mai greu, dar cu toţii preţuim libertatea, cu toţii ne dorim să trăim în pace şi pentru asta vom continua să muncim”, a spus Maia Sandu.
Preşedinta Republicii Moldova se află în România pentru Congresul Partidului Popular European, care are loc la Bucureşti, miercuri şi joi.
„PPE ne-a sprijinit la vremuri grele, atunci când luptam cu un regim corupt, oligarhic şi când vocea noastră cu greu se auzea dincolo de hotarele Republicii Moldova şi în continuare ne sprijinim pe susţinerea acestui partid şi a multor lideri din state europene şi nu doar”, a transmis Maia Sandu.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!