4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăPoliticăRăzboi între Clotilde Armand și Florin Cîțu pe Ministerul Digitalizării

Război între Clotilde Armand și Florin Cîțu pe Ministerul Digitalizării

Premierul Florin Cîțu este criticat de Clotilde Armand pentru numirea unui secretar de stat. Primarul sectorului 1 spune că liberalul din fruntea Guvernului a numit la Ministerul Digitalizării un acționar al unei firme controlate de Sebastian Ghiță.

Florin Cîțu ar fi interesat în special de numirile din eșalonul doi al Guvernului, conform lui Armand.

„La capitolul digitalizare România este pe ultimele locuri din Uniunea Europeană, iar Ministerul Digitalizării ar trebui să aibă un rol extrem de activ în această perioadă, în special pentru a susține administrațiile locale în vederea transformării digitale. În schimb, prioritatea principală pare să fie „cui dăm titlul de secretar de stat”?!”, a scris Clotilde Armand pe Facebook.

Tot aici, Armand l-a atacat pe Cîțu pentru numirea de la Ministerul Digitalizării. Aceasta 1 îi cere liberalului să renunțe la secretarul de stat.

„Am aflat surprinsă despre recenta decizie a premierului de numire în funcția de secretar de stat la Ministerul Digitalizării – un acționar al firmei Euromedia Group, firmă controlată de Sebastian Ghiță și consilier general la PMB. Dle. prim-ministru, dle. ministru… sper să revizuiți această numire. Ce competențe are respectivul în domeniul Digitalizării: Asesoft sau Team Net?! Respectivul este și membru în Consiliul de Administrație ALPAB. Asta în cazul în care v-ați întrebat ce a făcut pentru parcurile Cișmigiu și Herăstrău și de ce au ajuns o ruină”, a explicat Clotilde Armand.

Cel în cauză este apărat de Ciprian Teleman, ministrul Digitalizării, care spune că numirea lui George Nicolaie ca Secretar de Stat la MCID, conform acordului asupra coaliției de guvernare, este responsabilitatea PNL.

„Cu privire la informațiile apărute în spațiul public privitoare la noul Secretar de Stat, PNL ar trebui să ofere publicului explicațiile necesare cu privire la decizia luată. După nouă luni de zile, ADR nu are încă un Președinte numit, al doilea post de Secretar de Stat care îi revine PNL este în continuare neocupat. În ceea ce mă privește, vă asigur că la MCID proiectele se vor desfășura în condiții de transparență și integritate. Delegarea atribuțiilor către secretarii de stat îi revine ministrului”, menționează Teleman.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Riflaje Decorative: Panourile care transformă radical aspectul casei 

To provide the best experiences, we and our partners use technologies like cookies to store and/or access device information. Consenting to these technologies...

Consultări cruciale pentru formarea Guvernului: Marcel Ciolacu, favorit pentru funcția de premier

Președintele României se întâlnește astăzi cu partidele politice pentru a desemna noul premier Potrivit programului anunţat de Administraţia Prezidenţială, consultările pentru desemnarea noului premier vor...

Ungaria mediază între Rusia și Ucraina pentru a proteja transporturile energetice

Conducta, care trece prin Ucraina, este una dintre ultimele rute principale de gaze rusești către Europa Ungaria este în discuții cu Rusia și Ucraina pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă