-0.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiRAR vrea să rărească drastic numărul mașinilor cu volan pe dreapta

RAR vrea să rărească drastic numărul mașinilor cu volan pe dreapta

Potrivit unui proiect de ordin al Ministerului Transporturilor (MT), citat de economica.net, Registrul Auto Român (RAR) nu va mai înmatricula acest tip de mașini. Totodată, cei care au reușit să înmatriculeze astfel de vehicule până la data la care ordinul MT va fi publicat în Monitorul Oficial vor fi obligați să schimbe poziția volanului în momentul în care vor apela la RAR pentru eventuale modificări în Cartea de Identitate a mașinii. 

 

Pregătire pentru Brexit 

Pe 14 august, MT a transmis spre publicare în Monitorul Oficial un ordin pentru modificarea şi completarea Reglementărilor privind omologarea individuală, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere – RNTR 7. Ordinul MT a fost în dezbatere publică pe site-ul instituției încă din luna iulie. Actul normativ lovește în special în cei care plănuiau să aducă mașini cu volan pe dreapta din Marea Britanie, unde prețul autovehiculelor second-hand este foarte atractiv.

„Este drept că Marea Britanie este încă în UE, dar acest ordin al ministerului este până la urmă o pregătire pentru perioada în care acest stat nu va mai face parte din UE“, a declarat George Adrian Dincă, director general al RAR, citat de economica.net. Potrivit normelor în vigoare, orice maşină înregistrată într-o ţară a UE poate circula în tot spațiul comunitar. După Brexit însă, maşinilor înregistrate în Marea Britanie le-ar putea fi interzisă libera circulaţie în ţările UE. Rămân cu semnul întrebării maşinile înmatriculate în Malta, Cipru şi Irlanda, ţări membre UE în care se circulă tot cu maşini cu volan pe partea dreaptă. 

 

Ce strategie are RAR 

RAR are o strategie pentru a reduce și numărul celor peste 60.000 de mașini cu volan pe dreapta deja înmatriculate în România. Astfel, dacă un proprietar va dori să schimbe culoarea mașinii, motorul sau să facă orice altă schimbare care implică modificări în Cartea de Identitate a mașinii, va fi obligat să schimbe postul de conducere de pe dreapta pe stânga. Această modificare este foarte costisitoare și nu mulți proprietari se vor înghesui să o facă.

Potrivit anunțurilor disponibile pe piață, preţul frecvent pentru o maşină cu volan pe dreapta este de 1.000 de euro, dar sunt și mărci care costă doar 300 – 400 de euro. Majoritatea sunt maşini vechi, fabricate între anii 2000 și 2009. Ritmul de înmatriculare al acestor vehicule este în creștere ridicată, la fel ca și numărul accidentelor provocate de acestea. Poliția Rutieră spune că în cazul accidentelor dintre două mașini din care una are volan pe drepta, în 100% din cazuri vinovat este șoferul mașinii cu volan pe dreapta. Măsurile care vor încerca să reducă numărul mașinilor cu volan pe dreapta vor continua, întrucât la nivelul unui grup de lucru înființat pe această temă se discută despre scumpirea rovinetei pentru aceste autovehicule. 

Cele mai citite

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...

Programul de guvernare al coaliției PSD-PNL-UDMR-minorități: Audit național, investiții record și reforme fiscale majore

Auditul de eficiență va sta la baza desființării sau comasării unor autorități și instituții Coaliția PSD-PNL-UDMR-minorități propune un program de guvernare ambițios, axat pe auditul...
Ultima oră
Pe aceeași temă