2.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSănătateRafila: Vaccinul HPV va fi compensat de la toamnă

Rafila: Vaccinul HPV va fi compensat de la toamnă

Vaccinul HPV va fi compensat din această toamnă, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, potrivit agerpres.ro.

El a fost întrebat de presă de când va fi compensat vaccinul anti HPV.

„Ea (compensarea – n.r) devine operaţională din această toamnă, probabil luna septembrie, septembrie-octombrie, va deveni operaţională. Nu e vorba doar de vaccinul HPV, e vorba şi de alte tipuri de vaccinuri de interes pentru public, cum e vaccinul gripal sau de vaccinuri pentru pacienţii cu boli cronice. E o schimbare şi aici, totală, de sistem. În primul rând, că nu era niciun sistem pentru pacienţii cu boli cronice. Îşi cumpărau vaccinurile şi păcat că nu sunt cei de la Asociaţia Pacienţilor cu Boli Cronice aici, să vă spună ce eforturi financiare trebuiau să facă, ca să se vaccineze. Din această toamnă, sigur că depinde foarte mult şi de fluxurile financiare, dar vă garantez că în această toamnă vaccinul HPV va fi compensat. Şi, ceea ce este cel mai important va fi compensat, parţial, e adevărat, şi pentru femeile între 18 şi 45 de ani şi pentru băieţi”, a declarat Alexandru Rafila, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Plafonul pentru pensionari la medicamente compensate se va majora din 2022

Plafonul până la care categoria de pensionari va beneficia de compensare cu 90% a preţului pentru medicamente se va majora, începând cu 1 ianuarie 2022, la 1.429 lei/lună, a anunţat, marţi, premierul Nicolae Ciucă.

“Aproape jumătate de milion de pensionari riscau să piardă dreptul la compensarea medicamentelor odată cu majorarea cu 10% a punctului de pensie începând cu data de 1 ianuarie. Vom creşte plafonul veniturilor până la care pensionarii vor beneficia de compensare cu 90% a medicamentelor. Începând cu 1 ianuarie 2022, pensionarii cu venituri până la 1.429 de lei pe lună inclusiv, vor beneficia de această măsură de sprijin”, a spus Ciucă înaintea şedinţei de guvern, conform digi24.ro.

În ședința de guvern se va analiza plafonul pentru pensionari la compensarea de medicamente de la 1 ianuarie 2022
Potrivit proiectului de hotărâre care va fi analizat, marţi, în şedinţa de guvern, de la 1 ianuarie 2022, pensionarii cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială de până la 1.429 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, vor beneficia de compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor.

În prezent, de acest program beneficiază cei cu pensii de până la 1.299 lei/lună.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....
Ultima oră
Pe aceeași temă