1.4 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăInternaționalPutin vizitează o țară care l-ar putea aresta pentru acuzațiile de la...

Putin vizitează o țară care l-ar putea aresta pentru acuzațiile de la CPI

Preşedintele rus Vladimir Putin, care face obiectul unui mandat de arestare de la Curtea Penală Internaţională pentru „deportarea ilegală” de copii ucraineni, se va deplasa marţi în Mongolia, stat membru al CPI, care ar trebui să aibă obligaţia de a-l aresta odată ajuns pe teritoriul său, potrivit usnews.com.

„Putin va face o vizită oficială în Mongolia pe 3 septembrie”, a transmis joi Kremlinul într-un comunicat.

Aceasta va fi prima călătorie a preşedintelui rus într-un stat semnatar al Statutului de la Roma, de când CPI a emis un mandat de arestare împotriva sa în martie 2023.

Mongolia a semnat Statutul de la Roma în 2000 şi l-a ratificat în 2002.

Astfel, fiecare stat membru este obligat să reţină orice persoană de pe teritoriul său care face obiectul unui mandat de arestare al CPI, cum este cazul lui Vladimir Putin.

Kremlinul a respins întotdeauna cu fermitate acuzaţiile CPI împotriva preşedintelui rus.

Cu toate acestea, Putin a fost atent timp de aproape un an şi jumătate să evite călătoriile în străinătate, sărind peste summitul BRICS din Africa de Sud din august 2023, de exemplu, şi apoi peste summitul G20 din India din septembrie acelaşi an.

Pe de altă parte, a vizitat China în luna mai, Coreea de Nord în iunie şi Azerbaidjanul la mijlocul lunii august, însă niciuna dintre aceste ţări nu este membră a CPI.

În Mongolia, şeful statului rus merge „la invitaţia preşedintelui mongol Ukhnaa Khurelsukh”, conform Kremlinului, „pentru a participa la sărbătorirea a 85 de ani de la victoria comună a forţelor armate sovietice şi mongole asupra militariştilor japonezi” în bătălia de la Khalkhin Gol.

Se va discuta dezvoltarea relațiilor ruso-mongole

Cei doi lideri au programate întrevederi şi „vor discuta despre perspectivele de dezvoltare a relaţiilor ruso-mongole”, conform Kremlinului.

Vladimir Putin şi Ukhnaa Khurelsukh „vor face schimb de opinii cu privire la problemele internaţionale şi regionale actuale”, a mai adăugat preşedinţia rusă, potrivit căreia „o serie de documente bilaterale” vor fi semnate cu această ocazie.

Ultima vizită a preşedintelui rus în Mongolia a fost în septembrie 2019.

Mongolia, o ţară bogată în resurse naturale, este situată în Asia de Est, între Rusia şi China, fără ieşire la mare, şi are un teritoriu vast. Cu toate acestea, are doar 3,4 milioane de locuitori.

La începutul lunii august, secretarul de stat american Antony Blinken a vizitat capitala mongolă Ulaanbaatar pentru a se afişa ca „partener central” al Washingtonului în regiune.

Vizita a făcut parte dintr-o iniţiativă declarată a Statelor Unite de a-şi spori influenţa în această ţară vastă, care este râvnită şi de rivalii Washingtonului, Rusia şi China.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a vizitat şi el Mongolia în mai 2023, Parisul dorind să consolideze legăturile energetice bilaterale.

Zelenski spune că Putin trebuie să se confrunte cu justiția la CPI

Președintele rus Vladimir Putin trebuie să se confrunte cu justiția pentru războiul său din Ucraina, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski joi (4 mai) în timpul unei vizite la Haga, la sediul Curții Penale Internaționale (CPI).

CPI a emis în martie un mandat de arestare împotriva lui Putin pentru presupusa deportare a copiilor din Ucraina, iar Comisia Europeană a anunțat că la Haga va fi înființat un alt centru internațional pentru urmărirea penală a crimei de agresiune din Ucraina.

Putin trebuie confruntat cu justiția la CPI, dar Rusia nu este membru al CPI și orice demers este îngreunat de acest lucru

„Toți vrem să vedem un alt Vladimir aici, la Haga, cel care merită să fie sancționat pentru faptele sale criminale aici, în capitala dreptului internațional”, a spus Zelenski într-un discurs, referindu-se la Putin.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

CCR lovitură pentru PFA-uri, întreprinderi individuale și întreprinderi de familie: Legea pentru transformarea în SRL-uri e neconstituțională

Modificarea legislativă prin care persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale se puteau transforma în societăţi cu răspundere limitată (SRL) sau altfel...

Curtea Supremă din Illinois anulează condamnarea lui Jussie Smollett

Curtea Supremă din Illinois a anulat condamnarea actorului Jussie Smollett pentru înscenarea unei infracțiuni de ură, considerând că rejudecarea cazului a încălcat drepturile acestuia....

Pensiile cresc din ianuarie 2025: Pensia minimă garantată ajunge la 1.415 lei

Valoarea Punctului de Referință (VPR) pentru calculul pensiilor va crește de la 81 de lei la 91 de lei, marcând o majorare de 12,1%,...
Ultima oră
Pe aceeași temă