12.2 C
București
joi, 9 ianuarie 2025
AcasăȘtirile zileiProtestatarul Dide, autodenunţ la Parchet: Nimeni nu l-a agresat fizic pe Dorneanu

Protestatarul Dide, autodenunţ la Parchet: Nimeni nu l-a agresat fizic pe Dorneanu

La ieşire din sediul Parchetului General, Dide a spus că protestatarii s-au întâlnit din întâmplare cu Dorneanu pe stradă, pe care l-au huiduit.

„Spre deosebire de majoritatea parlamentară, care se teme de procurori, noi nu ne temem de procurori şi am venit să le solicităm să îşi facă treaba şi să ancheteze evenimentul, de sâmbătă seara, la care am participat şi eu. S-a insinuat că l-am fi hărţuit pe domnul Dorneanu. Am venit şi am făcut o solicitare procurorului general să înceapă o anchetă cu privire la acea seară. (…) Ca să lămurim. Totul s-a petrecut pe o distanţă de 30 metri. Noi aşteptam la semafor, eram un grup de 7 – 8 oameni, dânsul a trecut pe lângă noi, l-am interpelat, i-am spus că sunt nemulţumit şi să nu mai fure această ţară. Dansul şi-a continuat drumul 10 metri, după care am mers după el şi, după alţi 10 metri, a intrat într-o scară de bloc. Consider că nu l-am hărţuit, pentru că nu sunt acţiuni repetate. Pur şi simplu a fost o întâmplare. Nici acum nu ştim dacă locuieşte acolo. (…) Vreau ca oamenii ăştia să înţeleagă faptul că nu poţi să iei nişte decizii care îmi afectează viaţa şi să aştepte ca oamenii să nu îi huiduie pe stradă. Acesta este motivul pentru care l-am huiduit. Consider că ceea ce a făcut până acum şi modalitatea în care conduce Curtea Constituţională este în mod defectuos”, a spus Dide.

Acesta a adăugat că protestatarii nu l-au agresat fizic pe Dorneanu şi consideră că nu a încălcat legea prin faptul că l-a huiduit pe preşedintele Curţii Constituţionale.

„În momentul în care faci un autodenunţ, nu te aştepţi să scapi de ceva. Te aştepţi să afli dacă ai încălcat sau nu legea. Eu consider că nu am încălcat legea. Nimeni nu l-a agresat fizic pe domnul Dorneanu, nimeni nu i-a adresat injurii domnului Dorneanu, doar l-am huiduit şi apostrofat pentru modalitatea în care conduce Curtea Constituţională”, a precizat Dide.

Cele mai citite

Coreea de Nord câștigă experiență militară în Ucraina: SUA avertizează asupra riscurilor regionale

Statele Unite avertizează că implicarea Coreei de Nord în conflictul din Ucraina alături de Rusia transformă Phenianul într-o amenințare mai mare pentru vecinii săi,...

Trump vrea pacea „cât mai repede posibil” în Ucraina, dar nu va face concesii președintelui rus Putin

Președintele ales al SUA, Donald Trump, vrea să pună capăt războiului din Ucraina „cât mai repede posibil”, dar nu va face concesii președintelui rus...

Eșarfele și cultura: cum sunt purtate eșarfele în diferite colțuri ale lumii

Eșarfele sunt mult mai mult decât simple accesorii vestimentare; ele reprezintă simboluri culturale, tradiții și identități naționale în diverse colțuri ale lumii. De-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă