4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăPoliticăProiect USR de lege pentru ca foștii ofițeri SRI să nu poată...

Proiect USR de lege pentru ca foștii ofițeri SRI să nu poată desfășura activități de consultanță

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus o inițiativă legislativă prin care cadrelor militare și angajaților civili ai Serviciului Român de Informații să li se interzică, timp de 20 de ani după încetarea activității în SRI, desfășurarea de activități de consultanță sau asistență. Cerem PSD și PNL adoptarea rapidă a proiectului astfel încât să nu mai fie posibile în România cazuri precum cel al generalilor SRI Coldea și Dumbravă.

„Abuzurile comise de generalii Dumbravă și Coldea în actul de justiție sunt evidente și alarmante pentru statul de drept, transformat de PSD și PNL în stat de drepți. Din păcate, politicieni de la PSD și PNL – îi amintesc doar pe Victor Ponta, Liviu Dragnea, Cătălin Predoiu, Gabriel Oprea – s-au înghesuit în vilele de protocol ale SRI tocmai pentru a crea și întreține acel câmp tactic din justiție care a condus la abuzuri grosolane. Sub ochii lui Klaus Iohannis și ai prietenului său Eduard Hellvig, SRI a ratat ocazia să-și facă curățenie în propria ogradă, iar Coldea și Dumbravă și-au creat firme de consultanță paravan pentru trafic de influență în justiție”, declară deputatul USR Emanuel Ungureanu.

Proiectul USR completează Legea privind organizarea și funcționarea SRI în sensul introducerii unui nou articol: „Cadrelor militare și angajaților civili din cadrul Serviciului Român de informații, li se interzice desfășurarea oricăror activități de consultanță sau asistență, fie direct, fie prin intermediul unor entități juridice, companii private sau organizații non-guvernamentale, pentru o perioadă de 20 ani de la data încetării activității”.

Folosirea informațiilor sensibile și a cunoștințelor acumulate de personalul din structurile de securitate națională poate reprezenta un risc semnificativ dacă acestea sunt utilizate în scopuri comerciale sau în beneficiul unor terți, terți care pot avea inclusiv interese contrare celor naționale.

„Vrem să stopăm practica necurată prin care foști ofițeri SRI de rang înalt se folosesc de pârghiile și informațiile obținute în timpul activității pentru a obține bani și putere și după ieșirea la pensie specială la 48 de ani. Îl invit pe premierul Ciolacu, fost doctorand la Academia SRI, să voteze proiectul USR. Mai ales că teza de doctorat nefinalizat a domnului Ciolacu se numește «Etica în Intelligence»”, mai precizează Emanuel Ungureanu.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, sfidează protestatarii indignați de prăbușirea acoperișului unei gări

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că nu va ceda în faţa protestelor care durează de mai bine de o lună în urma...
00:04:37

VIDEO 35 de ani de la Revoluție

Anul 2024 marchează trei decenii și jumătate de la Revoluția Română din decembrie 1989, un eveniment care a schimbat radical destinul și direcția țării....

Vânzări de acțiuni Revolut de peste 1 miliard de dolari după obținerea licenței bancare în Marea Britanie

Angajații și investitorii timpurii ai fintech-ului Revolut au vândut acțiuni în valoare de aproape 1 miliard de dolari începând cu luna august, după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă

1 COMENTARIU

  1. ”Proiect USR de lege pentru ca foștii ofițeri SRI să nu poată desfășura activități de consultanță”
    Degeaba! Politrucii si ”acopritii” de la Curtea Constitutionala se vor jura pe toti sfintii Preasfintei Coruptii e rit fanariot ce le caraterizeaza salariile si pensiile nesimtite precum si pretioasele existente adorabil de toxice , ipocrite si parazitare, ca legea e ..ingrozitor de cutremurator de neconstitutionala!
    Aleluia!