Proiectul implică ample lucrări de modernizare în trei dintre pavilioanele existente, cu o dinamică medicală importantă la nivelul instituției. În acest sens, pavilionul central (B) se va mansarda, cu scopul redimensionării unor secții și a înființării de noi cabinete medicale. Potrivit reprezentanților instituției, activitatea Secției de Neurologie poate fi optimizată, prin suplimentarea numărului de paturi de la 15 la 25. Acest proiect va fi posibil prin mansardarea clădirii și relocarea Secției de Neurologie în spațiul nou creat. Tot aici, ar putea fi mutate mai multe cabinete medicale, astfel încât, încăperile eliberate să fie folosite pentru pacienți sau aparatură medicală. De asemenea, în pavilionul C, se va închide terasa clădirii și se vor recompartimenta spațiile existente, înființându-se un compartiment de hematologie, având în vedere patologia acestei specializări, care este destul de vastă, cu numeroase solicitări, din partea pacienților. În acest proiect a fost inclusă și mansardarea clădirii pentru Serviciul de Anatomie Patologică și morga spitalului. Conducerea spitalului declară că toate demersurile necesare realizării investiției au fost concepute pentru dezvoltarea infrastructurii de sănătate din municipiul Mangalia. ”În continuare, căutăm soluții sustenabile pentru ca pacienții care ajung în unitatea noastră medicală să aibă acces la o gamă largă de servicii medicale de specialitate. În acest sens, Compania Națională de Investiții ne susține cu finanțarea, iar după evaluarea documentației și celelalte proceduri specifice, vom demara lucrările de modernizare a spitalului. Noi am elaborat și depus documentația tehnică și alte documente aferente, inclusiv avizele necesare emiterii autorizației de construire, iar în maximum doi ani, estimăm că Mangalia va avea un spital modern, oferind servicii medicale unui număr cât mai mare de pacienți”, au declarat reprezentanții unității sanitare din Mangalia. Reamintim că autoritățile locale din Mangalia au depus documentația pentru construcția unui ambulatoriu de specialitate, cu fonduri UE, la spitalul din localitate. Conform documentației tehnice, este prevăzută extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Spitalului Municipal. Noul corp de clădire va fi o extindere a pavilionului B, cu parter și două etaje, unde vor fi amenajate cabinete medicale de specialitate.