3.3 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăProgramul „Rabla pentru tractoare” va oferi finanțare de până la 80% din...

Programul „Rabla pentru tractoare” va oferi finanțare de până la 80% din costul total al achiziției

Programul „Rabla pentru tractoare” va dispune de un buget de 500 de milioane de lei și va oferi finanțare de până la 80% din costul total al achiziției unui utilaj agricol, conform anunțului făcut de ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet.

Acest program are ca scop sprijinirea producătorilor agricoli în achiziționarea de tractoare și mașini agricole autopropulsate, inclusiv accesorii, care sunt noi și mai puțin poluante. Bugetul de 500 de milioane de lei va permite achiziția de tractoare de până la 55.000 de euro, inclusiv TVA.

Ministrul Fechet a subliniat că, spre deosebire de panourile fotovoltaice importate, România dispune de producători locali de tractoare și utilaje agricole, iar programul vizează încurajarea acestora.

Programul, similar cu „Rabla”

Sprijinul financiar variază între 65% și 80% din valoarea tractorului achiziționat, cu procentul maxim aplicabil tinerilor fermieri sub 40 de ani.

Beneficiarii trebuie să dețină atestat de producător pentru a accesa finanțarea. Fechet a exprimat speranța că programul va avea succes și va deveni o tradiție anuală.

Președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), Laurențiu-Adrian Neculaescu, a precizat că programul va funcționa pe baza unui mecanism similar cu cel al programului „Rabla”.

Fermierii care dețin atestat de producător și care vor casa un vehicul uzat sau un tractor vechi vor primi un voucher pentru achiziția unui tractor nou și a unui utilaj aferent. Dealerul va depune decontul la AFM.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Republicanii câștigă controlul în Senatul SUA

Nici unul dintre partide nu părea să aibă un avantaj clar în lupta pentru Camera Reprezentanților, pe care republicanii o controlează acum cu o...

Kamala Harris nu va ține un discurs, deocamdată, a anunțat copreședintele de campanie, subliniind că voturile încă trebuie numărate

Kamala Harris este de așteptat să vorbească mâine, a spus copreședintele campaniei, în timp ce rezultatele alegerilor din toată țara continuă să apară Cedric Richmond,...

Președintele Serbiei: Alegerea Kamalei Harris ar putea declanșa al Treilea Război Mondial

Aleksandar Vucic, a declarat clar că preferă ca republicanul Donald Trump să câştige alegerile prezidenţiale din SUA  Vucic l-a calificat pe actualul lider de la Casa...
Ultima oră
Pe aceeași temă