3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăPoliticăProgramul de guvernare: Salariul minim brut va fi 2550 lei

Programul de guvernare: Salariul minim brut va fi 2550 lei

Programul de guvernare depus marţi în Parlament de prim-ministrul desemnat Nicolae Ciucă prevede o creştere pentru salariul minim brut la valoarea de 2.550 de lei din 1 ianuarie 2022.

Documentul menţionează şi limitarea duratei de aplicare a salariului minim pentru o persoană la maximum 24 de luni, timp în care angajatorul va beneficia de sprijin din partea statului pentru calificarea angajatului salarizat la nivelul salariului minim, potrivit agerpres.ro.

De asemenea, programul de guvernare prevede negocieri cu sindicatele şi patronatele în vederea stabilirii unui mecanism predictibil de creştere a salariului minim pe economie.

În ceea ce priveşte alocaţiile pentru copii, documentul prevede continuarea implementării etapelor de creştere a sumelor începând cu 1 ianuarie 2022, astfel: alocaţiile pentru copii cu vârste între 0-2 ani şi handicap vor creşte la 600 de lei, iar alocaţia pentru copiii de peste 2 ani va creşte la 243 de lei.

Nicolae Ciucă a depus programul de guvernare al alianței PSD-PNL-UDMR la Palatul Parlamentului. Premierul propus a spus că a citit CV-urile miniștrilor propuși pe care nu îi cunoaște și că speră că va colabora bine cu aceștia.

Nicolae Ciucă a declarat că speră ca până în martie să se desființeze Secția Specială. Referitor la Ministerul Finanțelor, care a ajuns la PSD, Ciucă a spus că eforturile din ultima perioada nu trebuie să țină cont de supărarea unui membru PNL sau PSD.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu șeful CIA în Ucraina

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar...

PNL în colaps financiar: Audit comandat pentru cheltuielile „scăpate de sub control”

Președintele executiv al partidului, Ilie Bolojan, a anunțat în ședința conducerii că acest audit este necesar pentru a clarifica situația financiară și a gestiona...

Franța adaugă la rețea, primul reactor nuclear din ultimii 25 de ani

Reactorul sub presiune Flamanville 3 este cel mai mare din Franța, cu 1,6 gigawați și unul dintre cele mai mari din lume Franța a conectat...
Ultima oră
Pe aceeași temă