Programul prin care preșcolarii și elevii primesc alimente gratuite în școli, ar trebui, în teorie, să ajute copiii din medii defavorizate
Programul prin care preșcolarii și elevii primesc alimente gratuite în școli, ar trebui, în teorie, să ajute copiii din medii defavorizate. Teoria și practica sunt linii paralele însă, pentru acest program guvernamental. Licitațiile pentru achiziționarea produselor necesare sunt întârziate, iar Hotărârea de Guvern care reglementează desfășurarea programului a fost adoptată cu doar trei săptămâni înainte de începutul anului școlar 2024-2025.
Programul este finanțat de Ministerul Agriculturii, dar autoritățile publice locale și directorii de grădinițe și școli sunt cei care trebuie să se ocupe, să asigure condițiile de primire și recepție a produselor, distribuția acestora către elevi și să garanteze „veridicitatea datelor din documentele care atestă furnizarea” alimentelor.
„De fiecare dată, explicațiile din partea autorităților locale au fost că Hotărârile de Guvern vin foarte târziu, înainte de debutul anului școlar. Se pierde foarte mult timp pentru caietele de sarcini și organizarea licitațiilor, după care licitațiile sunt contestate de diverși operatori economici și nu mai ajung niciodată să fie finalizate, ca produsele să ajungă la copii”, a spus Iuliana Constantinescu, președintele Asociației Naționale de Părinți, într-o declarație la digi24.ro.
Din toamnă, peste 1,9 milioane de copii vor avea dreptul la un pachet gratuit de alimente pe săptămână. Vor primi două porţii de fructe şi/sau legume, 3 porţii de lapte, două porţii de produse lactate şi 5 porţii de produse de panificaţie. Condiția este ca preșcolarul sau elevul să frecventeze cel puțin o oră de curs în ziua distribuirii alimentelor, iar prezența lui să fie înregistrată electronic, se arată în textul Hotărârii de Guvern.