3.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSocialMeteoPrognoza meteo pe regiuni. Vremea se va încălzi în următoarele două săptămâni

Prognoza meteo pe regiuni. Vremea se va încălzi în următoarele două săptămâni

Specialiștii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo valabilă în intervalul 13 – 26 mai. Astfel, în următoarele două săptămâni, vremea va fi în general caldă la nivelul întregii țări, cu maxime termice de până la 26 de grade, însă ploile sub formă de aversă vor fi prezente pe spaţii extinse pe tot parcursul intervalului de prognoză.

În Banat, în primele cinci zile de prognoză, media maximelor termice va avea valori între 20 şi 22 de grade, iar cea a minimelor între 8 şi 11 grade. Până în jurul datei de 20 mai se va încălzi cu 3 – 4 grade, apoi, după o uşoară răcorire, mediile nu vor mai avea variaţii semnificative şi se vor situa în general între 23 şi 26 de grade în cazul maximelor şi între 11 şi 13 grade, în ceea ce priveşte minimele. Vor fi averse aproape în fiecare zi, pe suprafeţe mici până în data de 16 mai, după care va creşte probabilitatea ca ele să apară pe suprafeţe mai mari.

În Crişana, tendinţa termică va fi în general de creştere, până în jurul datei de 19 mai, când media maximelor termice se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar minimele între 12 şi 14 grade. Ulterior, media valorilor termice va scădea uşor şi va avea variaţii, în general între 23 şi 25 de grade la maxime şi între 9 şi 13 grade la minime. Din data de 14 mai vor fi averse aproape în fiecare zi, pe suprafeţe mai mici până în 16 mai, apoi va creşte probabilitatea ca acestea să fie mai frecvente şi pe arii mai extinse.

În Transilvania, în primele patru zile, valorile termice vor fi asemănătoare, media maximelor urmând a se situa în jurul a 18 grade, iar a minimelor în jurul a 5 grade. Va urma o încălzire, până la începutul celei de-a doua săptămâni, de 4 – 5 grade. În următoarele două zile, temperaturile vor scădea uşor, pentru ca apoi să nu mai aibă modificări notabile şi, în general, media maximelor să se situeze între 22 şi 25 de grade, iar a minimelor între 9 şi 12 grade. Vor fi averse aproape în fiecare zi, pe arii mai extinse după data de 16 mai.

În Maramureş, în prima săptămână, valorile termice vor creşte uşor şi treptat, media maximelor de la 18 grade, până spre 24 – 25 de grade, iar cea a minimelor, de la 5 grade, până în jurul a 11 grade. În cea de-a doua săptămână, media regională va avea variaţii, în general între 22 şi 25 de grade ca maxime şi între 9 şi 12 grade, minime. Între 13 şi 16 mai, condiţiile pentru averse vor fi reduse, apoi va creşte probabilitatea ca acestea să fie mai frecvente şi pe spaţii mai mari.

În Moldova, vremea se va încălzi treptat până la începutul celei de-a doua săptămâni. Media maximelor va creşte de la 15 – 16 grade, în primele zile, până în jurul a 24 de grade, în ultimele, iar minimele, de la aproximativ 5 grade la început, până spre 11 – 12 grade la final. În intervalul următor, în general media maximelor va avea variaţii între 22 şi 26 de grade, iar a minimelor între 10 şi 14 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în perioada 19 – 26 mai.

În Dobrogea, vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16 grade şi va ajunge până spre 24 de grade, iar a minimelor va fi de aproximativ 7 – 8 grade în prima zi şi în jurul a 13 grade la final. În zilele care vor urma, valorile termice, în medie, vor oscila între 22 şi 25 de grade – maximele, şi între 12 şi 15 grade – minimele. În prima săptămână, doar pe arii restrânse vor fi posibile averse slabe, iar ulterior acestea vor apărea pe spaţii mai mari şi vor fi mai frecvente.

În Muntenia, în primele cinci zile, valorile termice vor fi asemănătoare, iar media maximelor va atinge 18 – 19 grade, în timp ce minimele se vor situa în jurul a 7 grade. Va urma o încălzire, până la începutul celei de-a doua săptămâni, de 5 – 6 grade. În următorul interval nu vor mai fi variaţii importante, în general media maximelor se va situa între 24 şi 27 de grade, în timp ce minimele vor oscila între 11 şi 14 grade. În primele patru zile ale intervalului de prognoză, aversele vor fi izolate, după care se vor extinde şi vor fi posibile aproape zilnic.

În Oltenia, până vineri, 17 mai, media maximelor termice va avea valori cuprinse între 18 şi 20 de grade, iar minimele vor ajunge la 10 grade. Până în jurul datei de 20 mai, se va încălzi cu aproximativ cinci grade, iar ulterior valorile termice nu vor mai avea variaţii semnificative şi se vor situa, în general, între 23 şi 26 de grade (media maximelor) şi între 11 şi 14 grade (media minimelor). Averse se vor semnala aproape în fiecare zi, în primele patru zile, pe suprafeţe mici, apoi pe arii extinse.

La munte, de luni până joi, în prima săptămână de prognoză, maximele se vor situa în jurul valorii de 7 grade, iar minimele în jurul pragului de îngheţ. Până la începutul primei săptămâni se va încălzi cu până la şase grade, dar apoi nu vor mai fi variaţii mari în evoluţia câmpului termic. Vor fi averse în fiecare zi, pe arii mai extinse şi mai frecvente după data de 16 mai. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...
Ultima oră
Pe aceeași temă