Specialiștii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo pentru intervalul 15-28 mai. Astfel, în următoarele două săptămâni vom avea o vreme instabilă, cu valori termice în creştere la nivelul întregii ţări şi un excendent de precipitaţii pe arii destul de extinse.
În Banat, în prima săptămână a intervalului de prognoză, vor fi alternanţe termice de la o zi la alta, însă abaterile faţă de normele perioadei nu vor fi semnificative; astfel, în zilele cele mai răcoroase (cel mai probabil 18 şi 19 mai) media maximelor va fi de 19 – 21 de grade, iar în cele mai calde (16, 20 şi 21 mai) de 24 – 26 grade, cu aceeaşi evoluţie şi în privinţa minimelor (în unele nopţi cu 10 – 12 grade şi 14 – 16 grade în cele mai calde). Pentru perioada 22 – 28 mai sunt estimate temperaturi mai constante, în general uşor peste cele caracteristice în ultima decadă a lunii mai, respectiv 25 – 26 de grade, ziua, şi 13 – 16 grade, noaptea, mediat regional. Pe parcursul întregului interval de referinţă excedentul pluviometric va fi semnificativ. Între 15 şi 19 mai, va ploua temporar, local în cantităţi mai însemnate. Ulterior, după 22 mai, probabilitatea pentru ploi locale va fi mai mare în cursul după-amiezelor. Ploile vor avea în special caracter de aversă şi se vor asocia, pentru perioade scurte, cu celelalte fenomene specifice instabilităţii atmosferice.
În Crişana, prima săptămână a intervalului va fi caracterizată de oscilaţii termice de la o zi la alta, însă abaterile faţă de normele perioadei nu vor fi importante; astfel, în zilele cele mai răcoroase (cel mai probabil 18 şi 19 mai) media maximelor va fi de până la .21 de grade, iar în cele mai calde (16, 20 şi 21 mai) de 24 – 26 grade. Minimele termice vor avea aceeaşi evoluţie, în unele nopţi cu valori de 9 – 11 grade, iar în cele mai calde de 13 – 16 grade. Pentru perioada 22 – 28 mai, sunt estimate temperaturi mai constante, în general uşor peste cele caracteristice în ultima decadă a lunii în curs, respectiv 25 – 26 de grade, ziua, şi 13 – 16 grade, noaptea, mediat regional. În întreg intervalul de referinţă regimul pluviometric va fi excedentar. Între 15 şi 19 mai, va ploua temporar, local în cantităţi mai însemnate, pentru ca ulterior, după 22 mai, probabilitatea pentru ploi locale să fie mai mare în cursul după-amiezelor. Ploile vor avea în special caracter de aversă şi se vor asocia, pentru perioade scurte, cu celelalte fenomene specifice instabilităţii atmosferice.
În Transilvania, în această săptămână, deşi cu mici oscilaţii de la o zi la alta, valorile de temperatură se vor situa în jurul celor climatologic specifice perioadei, cu medii ale maximelor de 20 – 23 de grade (mai ridicate în data de 16 mai) şi ale minimelor de 7 – 11 grade. În a doua parte a intervalului de referinţă este estimat un regim termic relativ constant şi caracterizat de valori uşor peste
mediile multianuale, respectiv 22 – 25 de grade, pe timpul zilelor, respectiv 8 – 12 grade, pe durata nopţilor, mediat regional. La începutul intervalului va ploua temporar în special în vestul şi nord-vestul regiunii, apoi cu caracter local şi în rest, iar în ansamblu regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal în a doua jumătate a lunii mai. Ploile vor avea îndeosebi caracter de aversă şi se vor asocia, pentru perioade scurte, cu instabilitatea atmosferică.
În Maramureş, în prima parte a intervalului, valorile termice se vor situa în jurul celor climatologic specifice pentru jumătatea lunii mai, cu medii ale maximelor de 21 – 23 de grade şi ale minimelor de 9 – 12 grade, cu mici oscilaţii de la o zi la alta. Pentru cea de-a doua săptămână este estimat un regim termic relativ constant, cu temperaturi uşor peste mediile multianuale, respectiv 23 – 25 de grade (ziua) şi 10 – 12 grade (noaptea). În primele zile ale intervalului, va ploua temporar, pe alocuri în cantităţi mai însemnate, iar cu precădere în vestul regiunii regimul pluviometric va fi uşor excedentar. După data de 23 mai, ploi locale se vor semnala în special în cursul după-amiezelor. Vor fi mai ale averse şi se vor asocia, pentru perioade scurte, cu celelalte fenomene specifice instabilităţii atmosferice.
În Moldova, în cea mai mare parte a intervalului analizat, regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul sau uşor peste cele normale pentru a doua jumătate a lunii mai, fără oscilaţii semnificative de la o zi la alta. Astfel, în medie regională, vor fi temperaturi maxime de 22 – 25 de grade şi minime de 10 – 13 grade, posibil mai ridicate în perioada 20 – 21 mai şi la finalul celor două săptămâni de prognoză. Probabilitatea pentru ploi locale va fi mai ridicată după 19 mai, până la acea dată acestea urmând a se semnala pe spaţii restrânse şi pentru scurtă durată, astfel că, în
ansamblu, în prima săptămână regimul pluviometric va fi uşor deficitar. Vor fi în special averse, asociate pentru perioade scurte cu celelalte fenomene specifice instabilităţii atmosferice.
În Dobrogea, pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, vor fi uşoare oscilaţii termice de la o zi la alta, însă în general temperaturile se vor situa în jurul celor normale în a doua jumătate a lunii mai. Media maximelor diurne va fi de 21 – 24 de grade, cu valori mai ridicate în zilele de 16, 20 şi 21 mai şi posibil la finalul intervalului, iar cea a minimelor de 11 – 14 grade. Cu precădere în primele zile din interval, pe Litoral valorile termice din cursul zilei vor fi mai modeste (17 – 20 de grade). În prima săptămână, regimul pluviometric va fi uşor deficitar, ploi locale fiind de aşteptat în special în jurul datei de 18 mai. Estimările prognostice indică o probabilitate mai ridicată de ploaie şi în perioada 23-25 mai. Vor fi în special averse şi se vor asocia, pentru perioade scurte, cu celelalte fenomene specifice instabilităţii atmosferice.
În regiunea Munteniei, prima săptămână a intervalului va fi caracterizată de oscilaţii termice de la o zi la alta, cu zile mai răcoroase (cea de 17 mai, în special), când media maximelor va fi de 19 – 21 de grade, iar în cele mai calde (16, 20 şi 21 mai) de 24 – 27 de grade. Valorile minime vor fi de 11 – 13 grade, uşor mai mici în primele nopţi. Pentru perioada 22 – 28 mai, sunt estimate
temperaturi mai constante, în general în jurul celor caracteristice în ultima decadă a lunii mai, respectiv 23 – 25 de grade – în timpul zilei, şi 11 – 13 grade, noaptea, mediat regional. Va ploua temporar în perioada 17 – 19 mai, iar estimările prognostice indică o creştere a probabilităţii pentru ploi locale şi după data de 23 mai, când acestea se vor semnala în special în orele după-amiezelor. Ploile vor avea mai ales caracter de aversă şi se vor asocia, pentru perioade scurte, cu fenomene de instabilitate atmosferică.
În Oltenia, în prima săptămână a intervalului de prognoză, vor fi alternanţe termice de la o zi la alta, însă abaterile faţă de normele perioadei nu vor fi semnificative. În zilele cele mai răcoroase (în special pe 18 mai) media maximelor va fi de 19 – 21 de grade, iar în cele mai calde (16, 20 şi 21 mai) de 25 – 26 grade, cu aceeaşi evoluţie şi în privinţa minimelor (în unele nopţi cu 10 – 12 grade, iar în cele mai calde 13 – 16 grade). Pentru perioada 22 – 28 mai, sunt estimate temperaturi mai constante, în general în jurul celor caracteristice în ultima decadă a lunii mai, respectiv 22 – 25 de grade (ziua) şi 12 – 15 grade (noaptea), mediat regional. Pe parcursul întregului interval de referinţă, regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a regiunii. Între 15 şi 19 mai, va ploua temporar, local în cantităţi mai însemnate. Ulterior, după 22 mai, probabilitatea pentru ploi locale va fi mai mare în cursul după-amiezelor. Ploile vor avea în special caracter de aversă.
La munte, în săptămâna în curs, vor fi oscilaţii termice de la o zi la alta, dar abaterile faţă de normele perioadei nu vor fi semnificative. Astfel, în zilele cele mai răcoroase (cel mai probabil în perioada 17 – 19 mai) media maximelor va fi de 10 – 16 grade, iar în cele mai calde (16, 20 şi 21 mai) de 18 – 20 de grade. La altitudini mari valorile termice vor fi mult mai modeste. Minimele termice, mediat pentru întreaga zona montană, vor fi de 3 – 9 grade. Pentru perioada 22 – 28 mai, sunt estimate temperaturi mai constante ce se vor situa în general în jurul celor normale pentru ultima decadă a lunii mai. Probabilitatea pentru ploi va fi ridicată în majoritatea zilelor din interval, cu precădere în Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali unde, mai ales în prima săptămână, excendentul pluviometric poate fi semnificativ. După data de 22 mai, ploile se vor semnala în special în cursul după-amiezelor.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!