7.2 C
București
sâmbătă, 25 ianuarie 2025
AcasăSocialJustițieProcurorii DNA vor fi pregătiţi de FBI în tehnici şi metode speciale...

Procurorii DNA vor fi pregătiţi de FBI în tehnici şi metode speciale de investigaţii

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Marius Voineag, a avut o întrevedere, la sediul instituţiei, cu Monika A. Wasiewicz, ataşatul legal al Biroului Federal de Investigaţii (FBI) din cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti.

Conform unui comunicat al DNA, discuţiile au vizat continuarea şi extinderea cooperării dintre cele două instituţii.

„Pentru ca DNA să îşi îndeplinească misiunea de combatere a corupţiei la nivel înalt, un punct central al viziunii manageriale îl reprezintă utilizarea eficientă a resurselor organizaţiei în vederea atingerii potenţialului de performanţă al acesteia. În realizarea acestui obiectiv, FBI va acorda sprijin direcţiei prin intermediul unor programe de pregătire profesională privind utilizarea tehnicilor şi metodelor speciale de investigaţii, precum şi a tehnologiilor inovatoare”, arată DNA.

De asemenea, în cadrul anchetelor penale, cele două instituţii vor continua să se sprijine reciproc în activitatea de cooperare judiciară internaţională, în conformitate cu prevederile Tratatului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind asistenţa judiciară în materie penală, semnat la Washington la 26 mai 1999.

În cadrul întrevederii, procurorul-şef al DNA a subliniat faptul că fenomenul corupţiei afectează dezvoltarea societăţii româneşti în toate domeniile sale: economic, social, politic, ceea ce poate conduce, printre alte, la scăderea încrederii publice în democraţie şi la îndepărtarea de valorile europene şi Nord-Atlantice. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cele mai citite

Eliminarea facilităților fiscale: Doar 10% dintre angajatori vor ajusta salariile brute

Conform unui sondaj realizat de PwC România, doar unu din zece angajatori intenționează să ajusteze salariul brut pentru a compensa eliminarea scutirii de impozit...

Horoscop 25 ianuarie 2025. Vibrații speciale pentru fiecare zodie

Horoscop 25 ianuarie 2025. Ziua de sâmbătă aduce vibrații speciale pentru fiecare zodie, cu accente puternice pe relații, intuiție și echilibru emoțional. Fiecare semn...

CFR Călători suspendă sute de trenuri din cauza ordonanței „trenuleț”: Navetiștii și sindicaliștii, nemulțumiți

CFR Călători a anunțat suspendarea a peste 200 de trenuri din întreaga țară, majoritatea circulând pe rute mai puțin aglomerate. Însă și alte rute...
Ultima oră
Pe aceeași temă