7.7 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăInternaționalPrințesa Kate Middleton a îmbrățișat o adolescentă bolnavă de cancer

Prințesa Kate Middleton a îmbrățișat o adolescentă bolnavă de cancer

Palatul Kensington a publicat miercuri imagini cu prinţul William şi soţia sa Kate care s-au întâlnit cu Liz Hatton, o adolescentă bolnavă de cancer, pe care au invitat-o la Castelul Windsor. După ce a fost diagnosticată cu o formă extrem de rară şi agresivă a bolii, fata de 16 ani, pasionată de fotografie, postase o „listă cu lucruri pe care ar vrea să le fotografieze”, relatează SkyNews.

Prinţesa Kate, care a anunţat recent că a terminat tratamentul prin chimioterapie după ce la rândul ei a fost diagnosticată cu cancer la începutul acestui an, a fost fotografiată îmbrăţişând-o pe Liz Hatton, adolescenta de 16 ani din Harrogate. Este prima fotografie cu Prinţesa de Wales de când a confirmat că şi-a terminat propriul tratament împotriva cancerului, iar momentul nu putea fi mai emoţionant. Imaginile o arată îmbrăţişând-o călduros pe Liz Hatton, care suferă de o formă rară şi agresivă de cancer, şi pozând alături de Prinţul de Wales şi de familia lui Liz.

Un mesaj emoționant postat de William şi Kate

Într-un mesaj personal pe social media, William şi Kate au spus: „O plăcere să ne întâlnim astăzi cu Liz la Windsor. O tânără fotografă talentată a cărei creativitate şi forţă ne-au inspirat pe amândoi. Îţi mulţumim că ţi-ai împărtăşit fotografiile şi povestea cu noi. W&C”.

Adolescenta a încărcat, de asemenea, câteva imagini de la întâlnire într-o postare Instagram story pe propriul cont. Ea a scris: „Oameni atât de drăguţi, autentici şi amabili, sunt în slava cerului că eu şi familia mea am avut această experienţă”.

Adolescenta fusese diagnosticată cu cancer


Adolescenta a fost diagnosticată în ianuarie cu tumori desmoplastice cu celule mici rotunde. Boala este o formă extrem de rară de cancer care apare de obicei în abdomen, potrivit Sarcoma UK. Organizaţia de caritate spune că în jur de 12 cazuri sunt diagnosticate în fiecare an în Anglia. Mama lui Liz, Vicky Roboyna, a declarat în iunie că medicii i-au spus fiicei sale că mai are între şase luni şi trei ani de trăit

Diagnosticul a determinat-o pe adolescentă să posteze pe internet o „listă de dorinţe” cu toate lucrurile pe care dorea să le fotografieze. Lista includea un festival de muzică, o şedinţă foto de modă şi repetiţia unui musical important.

Prinţesa de Wales, care a suferit la rândul ei o operaţie la abdomen, ulterior dezvăluind cancerul descoperit cu această ocazie, împărtăşeşte cu Liz pasiunea pentru fotografie.

Palatul Kensington a declarat că Prinţul William a aflat despre povestea lui Liz prin intermediul organizaţiei caritabile London Air Ambulance, pe care o patronează.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Cristi Chivu, la un pas de a prelua CFR Cluj! Pregătit să revină în România pentru a lupta la titlu

Fostul internațional român ar putea deveni noul antrenor al echipei clujene, în contextul unei despărțiri iminente între Dan Petrescu și club. Cristian Chivu, fostul căpitan...

Guvernul aprobă o investiție de 410 milioane lei pentru Uzina Mecanică Cugir: linii moderne de producție a muniției NATO

Proiectul are o durată de execuție de 36 de luni, plus 12 luni pentru notificarea și remedierea eventualelor defecte Guvernul a dat undă verde unei...

Nicușor Dan nu e mulțumit de activitatea principalilor procurori ai României

Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei şi candidat independent la alegerile prezidenţiale de anul viitor, a declarat că nu este deloc mulţumit nici de...
Ultima oră
Pe aceeași temă