5.9 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăPoliticăPrimarul Pandele, soțul Gabrielei Firea, intră în război cu purtătorul de cuvânt...

Primarul Pandele, soțul Gabrielei Firea, intră în război cu purtătorul de cuvânt al BOR

Primarul Pandele din Voluntari, soțul ministrului Gabriela Firea, a postat pe internet un mesaj dur la adresa purtătorului de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu.

În textul pe care l-a postat pe facebook, edilul din Voluntari, Florentin Pandele, nu menționează numele lui Bănescu, dar indică funcția acestuia, de purtător de cuvânt al BOR.

Cităm din mesajul postat pe contul de facebook al lui Florentin Pandele:

„Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, acest individ care se crede o „instituție independentă”, sau mai bine zis „dependentă de altă instituție”, și-a descoperit de câteva zile și vocația de instanță morală, de la înălțimea căreia, înveșmântat în straie #rezist, dă sentințe în societate pe seama dramelor unor bătrâni chinuiți de niște netrebnici!

La prima vedere, ai putea zice că s-a trezit cetățeanul vigilent și revoltat din el, care săracul nu mai are somn de câteva zile din cauza nenorocirilor prezentate de întreaga presă scrisa, vorbita și vizualizata din România.

În cel mai creștin spirit cu putință, „omul fără de păcat” aruncă piatră după piatră, dacă nu zilnic, măcar la două zile, în cea deja crucificată de toate mass-media, aliniindu-se unei „armate” care acționează concertat și neobosit pentru a duce la îndeplinire ordinul: „Dacă nu o putem scoate din politică, măcar s-o mai coborâm în sondaje”.

Cu sau fără voie de la superiorii săi ierarhici (pe linie bisericescă), iar în cazul acesta tăcerea poate fi interpretată drept o formă de încuviințare, și în mod clar cu sprijin și inspirație din alte instituții, altele decât Biserica, purtătorul de cuvânt al B.O.R. s-a transformat în vârf de lance al curentului așa-zis progresist”

Soțul ministrului Gabriela Firea sugerează că, pe viitor, purtătorul de cuvânt al BOR ar putea lansa mesaje împotriva familiei tradiționale sau chiar împotriva Patriarhului Daniel. „Nu va mai mira pe nimeni dacă în viitor se va ralia și altor cauze, împotriva familiei tradiționale, a propriei credințe și, de ce nu?, împotriva Patriarhului”, susține Florentin Pandele.

Mesajul de mai sus fusese postat pe facebook în seara zilei de 10 iulie 2023. Anterior, Vasile Bănescu îi criticase pe acei politicieni care afișează, ostentativ, credința lor religioasă. Bănescu se referea în mod special la cei care tolerau abuzurile din căminele de bătrăni.

Mesajul postat la data de 8 iulie de Vasile Bănescu fusese următorul:

„Compasiunea reală presupune împreună-suferința cu cel zdrobit de pumni, de foame, de sete. De cruzime. Compasiunea reală se traduce în reacție reflexă de implicare în orice mod accesibil ție pentru stoparea suferinței celuilalt, aflarea adevărului sugrumat și, în context, pentru elucidarea urgentă a cauzelor tentaculare din care se hrănește o monstruoasă caracatiță publică.

Toate acestea, față în față cu abrutizarea înspăimântătoare a celor care băteau batrâni înfometați și puși să muncească în stare de invaliditate cel puțin psihică, lovindu-i probabil cu aceeași mână cu care, eventual, își făceau cruce când veneau sau plecau de la serviciu, trecând pe lângă biserica din apropiere și spunând mecanic „Doamne ajută”.

Monștrii adevărați au adesea chip agreabil uman, apar la tv, susțin cauze filantropice, se oferă să se sacrifice pentru binele nostru cetățenesc și sunt, desigur, „credincioși”. „

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă