Toate spațiile din cadrul autorităţii locale au fost dezinfectate de o firmă specializată.
Având în vedere că în ultima perioadă tot mai mulţi angajaţi din cadrul Primăriei Sectorului 5 au fost depistaţi cu noul coronavirus, primarul Cristian Popescu Piedone nu exclude posibilitatea ca în viitorul apropiat activitatea Primăriei să fie suspendată din nou.
Pentru a evita pe cât posibil acest lucru, edilul Sectorului 5 le reaminteşte angajaţilor că este extrem de important să respecte măsurile sanitare în vigoare, să poarte mască de protecţie şi să îşi dezinfecteze cât mai des mâinile, dar şi spaţiul în care îşi desfăşoară activitatea, potrivit comunicatului.