7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăPoliticăPreședinții României și Republicii Moldova se întâlnesc la București cu cancelarul Germaniei

Președinții României și Republicii Moldova se întâlnesc la București cu cancelarul Germaniei

Președinții României și Republicii Moldova, Klaus Iohannis și Maia Sandu, se întâlnesc, la București, cu cancelarul Germaniei, Olaf Scholz.

Vizita în România a cancelarului Germaniei și reuniunea trilaterală România – Republica Moldova – Germania se desfășoară pe parcursul zilei de 3 aprilie 2023, a anunțat Administrația Prezidențială a României. La ora 12,30, cancelarul Scholz va fi primit de președintele Iohannis la Palatul Cotroceni. La ora 14,30, șeful guvernului de la Berlin se va întâlni, la Palatul Victoria, cu premierul Nicolae Ciucă.

Apoi, la ora 16, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va ajunge și ea la Palatul Cotroceni, unde va participa la întâlnirea comună cu președintele României și cancelarul Germaniei.

Instituțiile din România nu au precizat, deocamdată, ce teme se vor discuta la întâlnirea trilaterală. Una dintre principalele teme va fi, cu certitudine, războiul din Ucraina. La data de 31 martie, președinta Maia Sandu a fost la Kiev, unde s-a întâlnit cu președintele Volodimir Zelenski.

Un alt subiect care se va discuta, luni, la București va fi, probabil, cel al colaborării economice între România, Republica Moldova și Germania. Acum câteva zile, premierul Ciucă se întâlnise cu o delegație a AHK – Camera de Comerț și Industrie Româno – Germană.

Din punct de vedere economic, Germania este cea mai puternică țară din UE.

În anul 2022, Republica Moldova a primit, simultan cu Ucraina, statutul de candidat oficial la primirea în UE. România susține primirea în UE atât a Ucrainei cât și a Republicii Moldova. Subiectul integrării în UE fusese discutat și la întâlnirea din 31 martie, dintre președinții Republicii Moldova și Ucrainei. „Am convenit să ne coordonăm mai bine eforturile în procesul de obținere a inițierii negocierilor de aderare”, a precizat Maia Sandu după întâlnirea cu Volodimir Zelenski.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Luna decembrie aduce vânzări record în sectorul alimentar: Produse tradiționale și pachete speciale pentru sărbători

Decembrie se dovedește a fi o lună extrem de bună pentru producătorii din domeniul alimentar din România, aceștia înregistrând vânzări semnificative. Conform emisiunii ZF...

Marcel Ciolacu: Dobânzile externe la care se împrumută România au început deja să scadă

Premierul a lansat un mesaj de încredere către mediul privat românesc și investitorii străini În cadrul primei ședințe a Cabinetului, premierul a subliniat importanța stabilității...

Sonda NASA a ajuns la cea mai mică distanță de Soare din istorie

Sonda revoluționară Parker Solar Probe a NASA a intrat în istorie marți, zburând mai aproape de Soare decât orice altă navă de acest fel,...
Ultima oră
Pe aceeași temă