Președintele Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, a cerut scuze publicului sâmbătă pentru decizia sa de a impune legea marțială, dar a refuzat să demisioneze, în ciuda presiunilor intense de a renunța la funcție.
Într-un discurs televizat, Yoon a declarat că nu va încerca să evite responsabilitatea politică și juridică pentru această măsură drastică, care ar fi fost prima de acest tip din 1980 în Coreea de Sud.
Îmi pare foarte rău şi aş dori să îmi cer scuze sincer faţă de oamenii care au fost şocaţi.
Decizia de a impune legea marțială a fost anulată rapid, miercuri dimineață, la doar șase ore de la emiterea decretului, după ce parlamentarii din opoziție au reușit să sfideze măsurile de securitate și au votat împotriva acestuia.
Yoon a explicat că decretul a fost o măsură luată „din disperare”, dar a lăsat la latitudinea partidului său, Partidul Puterii Poporului (PPP), să decidă asupra stabilizării situației politice și al „problemei mandatului său”.
În cadrul discursului său, președintele a respins solicitările de demisie.
Liderul PPP, Han Dong-hoon, a declarat că Yoon nu mai poate îndeplini datoria publică, iar demiterea acestuia este inevitabilă. La rândul său, Han a afirmat că președintele reprezintă un pericol pentru țară, amplificând presiunea asupra acestuia.
În conformitate cu Constituția Coreei de Sud, în cazul unei demisii sau al unei puneri sub acuzare, prim-ministrul numit de Yoon ar urma să preia funcția de președinte interimar.
Astfel, parlamentul urmează să voteze asupra unei moțiuni de punere sub acuzare depusă de Partidul Democrat, principala formațiune de opoziție.
Procurorii și autoritățile de anchetă au deschis investigații împotriva președintelui și oficialilor implicați în decretul de lege marțială, pentru acuzații de abuz de putere și posibile infracțiuni de insurecție.
În cazul unei condamnări, acuzațiile de conducere a unei insurecții pot duce la pedeapsa cu moartea sau închisoare pe viață, cu sau fără muncă silnică.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!