Arhiepiscopul Reinhard Marx de München se pronunță în favoarea abolirii celibatului pentru preoții din Biserica Catolică care ar avea voie, astfel, să se căsătorească.
„Preoții ar trebui să aibă voie să se căsătorească”, a declarat prelatul german într-un interviu acordat publicației „Sueddeutsche Zeitung”, conform Agenției ANSA, conform antena3.ro.
Arhiepiscopul Reinhard Marx de München s-a pronunțat în favoarea abolirii celibatului pentru preoții din Biserica Catolică.
„Pentru unii preoți ar fi mai bine dacă ar fi căsătoriți. Nu doar din motive sexuale, ci și pentru că viața lor ar fi mai bună dacă nu ar fi singuri. Această discuție trebuie să fie abordată”, a spus el.
Interviul acordat publicației Sueddeutsche Zeitung va fi publicat joi.
Arhiepiscopul Reinhard Marx spune despre preoții din Biserica Catolică că ar trebui să se căsătorească, dar istoria are altă abordare
Celibatul preoţilor catolici este bine-cunoscut în ziua de astăzi. Cunoscută mai bine este lipsa acestuia: orgii, prostituţie, pornografie şi pedofilie întocmesc subiectele scandalurilor din interiorul Bisericii Catolice.
Astfel, există multă atenţie în ceea ce priveşte această practică a preoţilor catolici. Există voci, inclusiv unele timide din sânul Bisericii, că este nevoie de renunţarea la celibat, ceea ce ar diminua, teoretic, numărul scandalurilor sexuale, precizează Live Science.
Un element important al acestui subiect este originea practicii, care include atât date istorice, cât şi teologia creştină, adică interpretarea unor versete.
Potrivit istoriei celibatului creştin, acesta îşi are originile chiar de la începutul formării acestei religii, sau mai mult, celibatul a fost un element primordial în creştinismul timpuriu, având în vedere celibatul lui Isus. Acesta a fost un exemplu de urmat de către oamenii bisericii timpurii.
De asemenea, apostolul Pavel, din ale cărui scrisori reiese că şi acesta era necăsătorit, a devenit un exemplu de ascetism.
Mai mult decât atât, în primele secole ale creştinismului, era un mediu propice pentru dezvoltarea unor practici ascetice. Pe de-o parte, creştinii au moştenit de la evrei ideea de monoteism, coduri de etică şi practici ritualice precum postul şi importanţa autorităţii spirituale. De la greco-romani, creştinii au adoptat idealuri de auto-control (grecescul enkrateia) şi retragere (anachoresis), ultimul fiind un termen care a fost aplicat pustnicilor creştini.
Astfel, disciplina şi auto-controlul au însemnat controlul asupra emoţiilor, gândurilor şi comportamentului, altfel spus o viaţă ascetică şi austeră lipsită de gânduri care nu sunt „utile” pentru viaţa spirituală, nelumească. Această diversitate de idei filosofice şi teologice din spaţiul mediteranean al secolelor III şi IV s-au coagulat în virtutea celibatului.
Mai târziu, alături de ideea celibatului, s-a cristalizat şi ideea suferinţei, după ce creştinismul a devenit religia oficială a Imperiului Roman în timpul Împăratului Constantin. Martirii au devenit elemente centrale în mentalul creştin, dar şi în formarea instituţiei în sine, odată cu apariţia mănăstirilor unde grupuri de bărbaţi şi femei trăiau o viaţă de abstinenţă, rugăciune şi muncă fizică.
Acestea erau totuşi idei care erau aplicate cel mult zonal, sau chiar de la persoană la persoană. Prima încercare de a sistematiza celibatul şi de a-l impune clericilor a fost în anul 325 la Consiliul de la Niceea, unde Împăratul Constantin a adresat această problemă. Impunerea celibatului a fost însă respins. A fost în discuţie câteva secole mai târziu şi, deşi a avut un oarecare succes, nu a fost acceptat în unanimitate în toată lumea creştină.
Cu timpul, celibatul a devenit un măr al discordiei între creştinii din est şi cei din vest, fiind un factor care a dus la Marea Schismă din 1054.
Cinci secole mai târziu, problema celibatului a reapărut în timpul Reformării şi a apariţiei protestantismului, jucând şi aici un rol important.
Originile celibatului în lumina contextului de astăzi
Având în vedere originile extrem de adânci, atât istorice, cât şi teologice, este greu de crezut că se va schimba ceva în viitorul apropiat. Într-adevăr, scandalurile sexuale aprind discuţiile care cer, într-un fel sau altul, rezolvarea acestui flagel din interiorul Bisericii Catolice. Se pare însă că totul rămâne doar la gradul de discuţie. Am discutat deja în cadrul altui articol (aici), cum, în ciuda aparentei dorinţe de schimbare a Pontifului Francisc, atitudinea reală faţă de scandalurile sexuale rămâne neschimbată, conform descopera.ro.
Urmărește România Liberă pe Facebook și Google News!
