Premierul Noii Zeelande, Jacinda Ardern, a anunţat joi că îşi va prezenta demisia până pe 7 februarie, informează dpa.
Jacinda Ardern a făcut acest anunţ surpriză în cadrul primei sale conferinţe de presă din 2023.
„Ştiu ce presupune această funcţie şi ştiu că nu mai am suficient în rezervor. Este atât de simplu”, a spus ea.”Dăm tot ce putem atât timp cât putem şi apoi vine vremea. Şi pentru mine a venit”, a adăugat Jacinda Ardern, conform agerpres.ro.
„Pur şi simplu nu am suficientă energie pentru încă patru ani”, a declarat ea, conform AFP.
Demisia ei va intra în vigoare odată cu numirea unui nou premier.
Sâmbătă va avea loc un vot în cadrul grupului parlamentar pentru alegerea unui nou lider al Partidului Laburist.
Premierul Noii Zeelande își va da demisia, fiind aleasă în funcție în 2017, la 37 de ani, fiind una dintre cele mai tinere femei șef de guvern
Aleasă prim-ministru în 2017, la 37 de ani, Jacinda Ardern este una dintre cele mai tinere femei şef de guvern din lume şi a doua care a devenit mamă în perioada exercitării acestei funcţii.
Ardern a anunţat, de asemenea, că alegerile din acest an vor avea loc pe 14 octombrie.
Prim-ministrul Noii Zeelande nu intenţionează să candideze.”Deşi nu voi participa la alegeri, ştiu că problemele cu impactul cel mai mare asupra neozeelandezilor vor rămâne în centrul atenţiei guvernului în acest an până la alegeri”, a spus ea în declaraţiile de presă televizate, citate de Reuters. Ardern şi-a exprimat, de asemenea, încrederea că Partidul Laburist va câştiga alegerile.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!