Vara începe cu multă distracție și evenimente în premieră, în Sectorul 6! West Side Flower Fest, cel mai mare festival de flori din România, va avea loc în perioada 9-11 iunie, pe o suprafață de 43.000 mp atât în Parcul Drumul Taberei, cât și pe o parte din Bd. Drumul Taberei, unde circulația va fi închisă. Vor fi aranjamente gigant, grădini tematice și senzoriale, concerte, spectacole pentru cei mici, ateliere, iar vizitatorii vor putea admira rochia confecționată din 1.000 de trandafiri reciclabili.
Primăria Sectorului 6 pregătește cel mai mare festival de flori din țară. Prima ediție a West Side Flower Fest va avea loc timp de trei zile, între orele 10.00 – 21.00, în Parcul Drumul Taberei și pe Bd. Drumul Taberei, între strada Brașov și Aleea Poiana Muntelui. Perimetrul va fi închis circulației rutiere, de joi 8 iunie, ora 20.30, până pe 12 iunie, la ora 5.00.
„Unul dintre evenimentele de referință pe care-l vom organiza anual de acum înainte este West Side Flower Fest. Festivalul florilor. Va fi în stradă, în proximitatea serelor din Parcul Drumul Taberei, pe principiul străzilor deschise, și vom avea nenumărate surprize”
a anunțat primarul Ciprian Ciucu
La West Side Flower Fest vine Nicu Bocancea, unul dintre celebrii floriști ai Europei
Festivalul reunește 50 de expozanți și o pleiadă de specialiști din industria de flori și plante: peisagiști și artiști florali, printre care se numără și Nicu Bocancea, medaliat și premiat la cele mai renumite competiții internaționale de profil.
Este al 4-lea florist al Europei și va lucra pentru Flower Fest aranjamente gigant, unice, dar și un labirint pentru copii.
Grădini tematice (romantică, aromatică, decorativă de legume sau cu flori reperente etc.) și senzoriale vor fi amenjate de peisagiști, printre care și cei de la ADPDU Sector 6, care înfrumusețează parcurile și străzile din comunitate.
Conferință despre biodiversitate și sustenabilitate, în Săptămâna Verde, la West Side Flower Fest
În cadrul evenimentului, va fi organizată Conferința „Biodiversitate și sustenabilitate în Sectorul 6”, ce va avea loc în cadrul săptămânii verzi a Comisiei Europene.
De-a lungul Bd. Drumul Taberei, zona închisă, pe lângă expozanți de flori cu vânzare, care vor sosi cu zeci de soiuri, va fi și street food cu mâncăruri alese.
Magic FM, TVR și Phoenix Media sunt parteneri media oficiali ai West Side Flower Fest. Ne mai sunt alături B365, România Liberă, Zile și Nopți, GoKid, TimeOutBucurești, OnEvent, Ziarul News, Canal 33, Ultima oră, PRwave, fashion8.ro și Atelierele Ilbah București, cărora le mulțumim!