3.4 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoPregătiri pentru război. Armata Română își operaționalizează cel de-al doilea sistem antiaerian...

Pregătiri pentru război. Armata Română își operaționalizează cel de-al doilea sistem antiaerian Patriot

Armata Română va finaliza operaționalizarea celui de-al doilea sistem antiaerian Patriot din seria de șapte pe care le-a achiziționat, urmând să aibă încă din această lună două sisteme apte de luptă, a anunțat Statul Major al Apărării cu prilejul deschiderii exercițiului militar „Ramstein Legacy 24”.

Sistemele de apărare antiaeriană și antirachetă ale NATO vor fi testate, pe teritoriile României și Bulgariei, într-o serie de exerciții militare care sunt planificate în perioada 3 – 14 iunie 2024, a anunțat conducerea Alianței Atlantice.

„Ramstein Legacy” este principalul exercițiu de apărare integrată, antiaeriană și antirachetă (Integrated Air and Missile Defence – IAMD) al Comandamentului Aerian al NATO. Obiectivul principal al exercițiului este de a consolida cooperarea, interoperabilitatea și integrarea forțelor de apărare aeriană ale NATO în structura de comandă comună a NATO. „De când a început invazia ilegală a Ucrainei de către Rusia, a existat o utilizare sporită a rachetelor, vehiculelor aeriene fără pilot (UAV) și a aeronavelor de luptă aproape de granițele națiunilor NATO”, a subliniat generalul de brigadă Michael Krah, adjunctul șefului Operațiunilor la Comandamentul Aerian aliat.

Din punctul de vedere al României, un obiectiv specific care se va realiza la „Ramstein Legacy 24” este operaționalizarea celui de-al doilea sistem antiaerian Patriot. Armata Română a cumpărat șapte asemenea sisteme dintre care doar patru au ajuns deja în România iar dintre cele patru doar unul este operațional. Acum, în cadrul „Ramstein Legacy 24”, va fi operaționalizat și cel de-al doilea sistem. Partea română nu a anunțat când vor fi operaționalizate sau măcar când vor sosi în România celelalte sisteme Patriot. După cum se știe, România a primit solicitarea, din partea SUA, să cedeze Ucrainei unul dintre sisteme, iar președintele Iohannis i-a promis președintelui Biden că va discuta chestiunea într-o ședință a CSAT. Această ședință a CSAT încă n-a fost convocată.

„Ramstein Legacy 24” urmărește antrenarea unei structuri multinaționale IAMD într-o operație de apărare a teritoriului și populației aliate prin testarea sistemului de comandă-control, avertizarea timpurie aeropurtată și angajarea prin manevră și foc (trageri reale sol-aer), a anunțat Statul Major al Apărării. În România, exercițiul angrenează 1.300 de militari cehi, francezi, germani, lituanieni, maghiari, polonezi, portughezi, români, slovaci și turci, care vor opera sisteme de rachete și alte echipamente de apărare aeriană cu baza la sol, sisteme de comandă-control, precum și aeronave militare.

Exercițiul „Ramstein Legacy 24” a început în poligonul de la Capu Midia (județul Constanța), care aparține Forțelor Aeriene Române. Exercițiul reprezintă un eveniment de instruire din domeniul apărării integrate aeriene și antirachetă (IAMD) și este condus de Comandamentul Aerian al NATO, a subliniat partea română.

În poligonul Capu Midia (județul Constanța) și în Dobrogea, sub coordonarea NATO, se realizează în aceste zile testarea sistemului de comandă-control, „avertizarea timpurie aeropurtată” precum și „angajarea prin manevră și foc”, adică prin trageri sol-aer cu muniție reală, a anunțat, în România, Statul Major al Apărării, pe care îl conduce generalul Gheorghiță Vlad.

„Efectivele se antrenează pentru a fi în măsură să execute operații întrunite în sprijinul apărării colective. Doresc succes militarilor în exercițiul Ramstein Legacy 24, care are și un obiectiv național foarte important: finalizarea operaționalizării și certificării celui de-al doilea sistem PATRIOT din Armata României”

Gheorghiță Vlad,

Șeful Statului Major al Apărării

Un fost șef al Statului Major al Apărării, generalul Dănilă, fost pilot pe avioane de luptă, a atras atenția că Armata Română și-a prezentat necesitățile la nivelul minim. Din acest motiv, toate cele șapte sisteme antiaeriene Patriot sunt strict necesare apărării României și nu este posibil, din punct de vedere militar, să se renunțe la vreunul dintre ele, nici măcar în favoarea Ucrainei.

„România poate să aștepte ultimele trei baterii cu o întârziere, dar nu poate să spună ca se poate apăra doar cu șase baterii, pentru că dispozitivul oricum era minimal. Strict militar, o altă soluție ar fi dificil de găsit. Politic se poate decide orice, se poate declanșa sau se poate opri un război, se pot sacrifica vieți”

Ștefan Dănilă,

Fost șef al Statului Major al Apărării

În plan politic, „se pot angaja obligații pentru viitor, de dragul prezentului”, dar din punct de vedere militar România nu se poate lipsi de un sistem Patriot, afirmă generalul Dănilă.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ciucă sugerează că Simion l-ar putea învinge pe Ciolacu în turul al doilea: Simion nu e Vadim

Nicolae Ciucă, liderul PNL și candidatul partidului la prezidențiale, a declarat, marți, că dacă Marcel Ciolacu (PSD) și George Simion (AUR) vor ajunge în...

O nouă manifestație de protest în Georgia. Se cere anularea scrutinului parlamentar

Mii de manifestanţi au denunţat din nou la Tbilisi, marţi seara, victoria controversată a partidului aflat la putere în alegerile legislative din octombrie în...

Ilie Bolojan confirmă că a vorbit cu Mircea Geoană și Elena Lasconi. Ce s-a stabilit în privința retragerii

Ilie Bolojan, candidat din partea PNL pentru funcţia de senator şi politicianul nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie pentru funcţia de prim-ministru, afirmă că...
Ultima oră
Pe aceeași temă