Poșta Română a lansat ghișeul poștal digital în regi self-service. Acest tip de sistem este pe piață în sistemul privat de 3 ani de zile.
„Suntem mândri și bucuroși să vă anunțăm că am lansat primul GHIȘEU POȘTAL DIGITAL – cea mai nouă și completă soluție de servicii poștale automatizate, ce vor fi accesibile clienților în regim de self-service, 24/7.
Acesta a fost pus în funcțiune astăzi (n.r. luni, 6 iunie), în cadrul subunității situate pe Calea Dorobanților, nr. 152, sector 1, din București, în care funcționează Ghișeul Exterior Urban nr. 2 – Oficiul Poștal București 63.
La lansarea Ghișeului Poștal Digital au fost prezenți Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, și Directorul General al Poștei Române, Valentin Ștefan, care au efectuat primele operațiuni la ghișeu.
Succesul acestui proiect se datorează muncii asidue depuse de către echipa noastră, a performanțelor colegilor care pun interesul clienților pe primul loc, înțelegând că o companie de succes trebuie să se reinventeze în fiecare zi, să accelereze procesul de digitalizare și să înțeleagă faptul că mereu trebuie să ne adaptăm nevoilor pieței, prin creșterea calității serviciilor,” transmite Poșta Română pe pagina de Facebook.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!