Polonia şi Țările Baltice (Lituania, Letonia, Estonia) se vor opune prezenței sportivilor ruși şi belarusi la Jocurile Olimpice de la Paris-2024, chiar şi sub un drapel neutru, a declarat, marţi, ministrul de externe leton, notează AFP.
Săptămâna trecută, Comitetul Olimpic Internaţional (CIO) a anunţat că ia în considerare întoarcerea sportivilor interzişi sub drapel neutru, cu condiţia ca aceştia „să nu fi susţinut activ războiul din Ucraina”.
Kievul a acuzat imediat organismul olimpic de „promovarea războiului” şi a ameninţat că va boicota Jocurile de la Paris, dacă ruşii vor participa, conform primasport.ro.
Polonia și Țările Baltice se vor opune prezenței sportivilor ruși și belaruși la JO 2024, decizia fiind imorală și greșită
Marţi, şeful diplomaţiei letone, Edgars Rinkevics, a racţionat: „Decizia de a permite ruşilor şi belaruşilor să participe la următoarele Jocuri este imorală şi greşită”, a scris el pe Twitter, în marja unei întâlniri de la Riga cu omologii polonez, lituanian şi eston.
Prin intermediul preşedintelui său, Zorzs Tikmer, Comitetul Olimpic Leton a ameninţat deja că va boicota Jocurile Olimpice: „Letonia nu va participa la Jocuri alături de ţara agresoare”, a spus el.
Săptămâna trecută, ministrul polonez al Sportului Kamil Bortniczuk a declarat deja că „nu şi-a imaginat” posibilitatea ca ruşii şi belaruşii să participe la Jocurile Olimpice.
În Estonia, prim-ministrul Kaja Kallas a declarat, luni, că dacă s-ar permite ca sportivii ruşi să concureze „ar fi o batjocură la adresa ucrainenilor şi a zecilor de mii de oameni care şi-au pierdut viaţa în cea mai gravă crimă împotriva umanităţii comisă în Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial”.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!